Parlamentul se convoacă în ședință plenară. Va examina asumarea răspunderii de către Guvern

Autor: , in Politic / Populare / 1 aprilie, 2020, 17:20

Parlamentul se va convoca joi, la ora 14.00, în ședință plenară. Guvernul urmează să-și angajeze răspunderea în fața Legislativului asupra unui proiect de lege care vizează măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență.

Proiectul de lege, care va scoate din buget 816 milioane de lei, prevede majorarea ajutorului de şomaj, suma minimă fiind propusă de 2775 lei, acordarea ajutorului de şomaj în sumă de 2775 lei pentru persoanele ce se înregistrează în calitate de şomeri, dar care nu corespund criteriilor de acordare a ajutorului de şomaj și susţinerea familiilor defavorizate prin majorarea venitului lunar minim garantat de la 1107 lei până la 1300 lei, pe perioada stării de urgenţă și majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil de la 50% (553 de lei) la 75% (975 de lei).

Va fi redusă cota TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, iar termenul de achitare taxelor locale pentru agenţii economici care şi-au sistat activitatea pe perioada stării de urgență va fi prelungit până la 25 iulie.

De asemenea, se prevede scutirea de plată a deținătorilor de patentă care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă.

Potrivit deciziei Biroului Permanent al Parlamentului, la ședința de mâine jurnaliștii vor avea acces doar în sala de conferințe de presă.

Ultima ședință plenară a Legislativului a avut loc la data de 17 martie, zi în care parlamentarii au instituit starea de urgență la nivel național privind situația epidemiologică provocată de răspândirea COVID-19.

Ce prevede Constituția

Conform Constituției, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.

Deputații care nu sunt de acord cu angajarea de răspundere a Executivului pot depune o moțiune de cenzură în termen de trei zile de la angajarea răspunderii de către Guvern.

Dacă Guvernul nu este demis, potrivit alineatului, proiectul de lege se consideră adoptat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *