Foto: agora.md

Paștele anului 2020 în Republica Moldova nu va avea parte de focul haric de la Ierusalim. Acest lucru se întâmplă în premieră pentru Republica Moldova, după ce în ultimii 17 ani focul haric a ajuns în fiecare an, în ajunul sărbătorii, la Catedrala Mitropolitană din mun. Chișinău.

Informația a fost confirmată pentru Cotidianul.md de secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș.

„Anul acesta, din cauza circumstanțelor legate de pandamia răspândită în întreaga lume, dar și la noi în țară, în special, nu va fi organizată o expediție din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova a unei delegații pentru a prelua focul haric de la Iersualim, de la mormântul Domnului.

Reieșind din imposibilitatea organizării părții logistice și a celei tehnice, în acest an ne vom obține de acest lucru, revenind la această tradiție anuală, cu Doamne ajută, anul viitor”, a declarat Vadim Cheibaș.

Potrivit unei tradiții religioase, focul haric se aprinde pe mormântul lui Isus Hristos în fiecare an, în ajunul Paștelui, care marchează învierea Mântuitorului.

În ultimii ani, transportarea focului haric de la Ierusalim la Chișinău era sponsorizată fie de politicieni, fie de Mitropolia Moldovei, iar în fruntea delegației care aducea focul haric în Republica Moldova se afla Mitropolitul Vladimir.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here