Foto: Claudio Rampinini / Alamy / Alamy / Profimedia

COVID-19 a provocat încă două decese în Republica Moldova. Este vorba de doi bărbați, ambii cu vârsta de 68 de ani. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Este vorba despre doi bărbați care au ajuns la Spitalul de Urgență în stare extrem de gravă.

În primul caz, persoana a fost internată la 3 aprilie, iar în al doilea – pacientul a fost internat la 6 aprilie, fiind transportat de la Glodeni.

Totodată, potrivit ministrei, 77 de persoane infectate cu COVID-19 se află în prezent în stare gravă, iar 335 – în stare de gravitate medie.

De asemenea, 40 de persoane au fost tratate, până astăzi.

Amintim că bilanțul cazurilor confirmate de COVID-19 s-a ridicat la 965 în Republica Moldova, iar cel al deceselor – la 21.

Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății și îndemnul STAȚI ACASĂ: 

– Spălați-vă mâinile de multe ori;
– Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
– Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
– Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
– Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
– Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
– Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
– Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here