În Republica Moldova activează 23.000 de asistenți medicali, iar aceasta cifră constituie aproape două treimi din totalul lucrătorilor medicali. Totuși, sistemul medical din țara noastră se confruntă cu un deficit de peste 5.000 de asistenți medicali.

În jur de 17% din asistenții medicali și moașe sunt de vârstă pensionară.

„Fiind cu vârstă înaintată, totuși, continuă să activeze, deoarece serviciile lor sunt solicitate de către instituțiile medicale și de către populație (…) În prezent, asistenții medicali și alți angajați din sistemul de sănătate se află în ”prima linie” în răspunsul COVID-19 – oferind îngrijiri, tratament de înaltă calitate şi susţinere pacienţilor”, menționează reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

La nivel global există un deficit de aproape 18 milioane de lucrători în domeniul sănătății, pentru a atinge indicatorii de acoperire universală cu servicii de sănătate (AUS) până în anul 2030. Aproximativ jumătate din această deficiență sunt asistenți medicali și moașe.

În anul 2020, la nivel global activează 22 de milioane de asistenți medicali și 2 milioane de moașe care constituie jumătate din forța de muncă globală din sectorul sănătății.

Menționăm că, Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată la 7 aprilie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here