Foto: cdnwp.dealerk.com

Șoferii care au certificatul de testare tehnică expirat după 12 martie au motiv de bucurie. Acestea se prelungesc până la 30 iunie 2020, inclusiv. Această decizie a fost luată de Comisia Situații Excepționale.

În dispoziția Comisia Situații Excepționale din data de 8 aprilie, punctul 13 prevede că:

„Se prelungesc de drept până la 30 iunie 2020, inclusiv, termenele de valabilitate a certificatelor CEMT pentru controlul tehnic al autovehiculelor și remorcilor, care au expirat după 12 martie 2020”.

De asemenea, începând cu 3 aprilie 2020 până la 30 iunie 2020, inclusiv, se prelungesc până la finalizarea călătoriei termenele de valabilitate a autorizațiilor CEMT pe termen scurt, care au expirat în timpul efectuării cursei, din cauza procedurilor administrative și măsurilor restrictive aplicate de către state pentru combaterea răspîndirii COVID-19.

Comisia Situații Excepționale a decis și că, pe perioada stării de urgență, certificatele de origine preferențiale a mărfurilor, prezentate în copii (pe hârtie sau în format electronic), sau autentificate cu semnătura digitală (prezentate în copii sau în original), au aceeași validitate ca și originalele acestora.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here