Prima pacientă confirmată cu coronavirus din Republica Moldova, pe care premierul Ion Chicu a acuzat-o că ar fi fugit din spitalul din Italia, iar președintele Igor Dodon i-a dezvăluit identitatea, susține că cei doi au operat cu informații false în legătură cu ea.

Pacienta, întoarsă la 7 martie în Republica Moldova, s-a făcut bine între timp și a fost externată, iar miercuri seară a intervenit în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la postul de televiziune Jurnal TV.

Ea a fost întrebată cum comentează acuzațiile premierului Ion Chicu, care a acuzat femeia de „iresponsabilitate” și că ar fi fugit dintr-un spital din Italia știind că a fost infectată cu COVID-19.

„Nu este adevărat nimic din ce s-a spus la televiziune. Nu au spus adevărul. Mai ales domnul Dodon și domnul Chicu. Cum au spus că eu am două cetățenii. Nu e adevărat. Eu eram cu pașaportul biometric. Pe mine nu au vrut să mă mai primească acolo unde lucram. Eu am rămas pe drumuri. Și atunci a hotărât fiica doamnei la care eu am lucrat să mă ducă la un hotel. Hotelul a lucrat doar două zile, pentru că nu mai aveau clienți. Am fost nevoită să-mi iau bilet, să vin acasă să mă odihnesc acasă la mine. Medicii din Italia mi-au zis că am pneumonie, să stau în pat și să mănânc fructe”, a declarat femeia.

Precizările acesteia vin după ce premierul Ion Chicu a acuzat-o, la 8 martie, a doua zi după ce a sosit la Chișinău, că ar fi fugit dintr-un spital din Italia.

„Într-un mod foarte iresponsabil a părăsit spitalul de acolo, s-a urcat în avion și a venit acasă. Am menționat că cetățenii R. Moldova, oriunde s-ar afla, sunt așteptați acasă, dar fiecare trebuie să manifeste responsabilitate. În cazul de față avem un caz de iresponsabilitate totală. Persoana respectivă a pus sub pericol sănătatea mai multor persoane, inclusiv în aeroportul italian, în aeronavă și aici, la noi”, a declarat Ion Chicu la 8 martie.

Iar a doua zi președintele Igor Dodon i-a dezvăluit identitatea în cadrul unei conferințe de presă, menționând totodată că aceasta ar deține și cetățenia României.

Pe de altă parte, femeia spune că se simte mai bine acum și a ținut să le mulțumească medicilor de la Spitalul Republican, acolo unde a fost tratată.

Femeia acuzată de iresponsabilitate de Chicu și căreia i-a fost dezvăluită identitatea de Dodon, le răspunde celor doi

Femeia acuzată de iresponsabilitate de Chicu și căreia i-a fost dezvăluită identitatea de Dodon, le răspunde celor doi

Опубликовано „Secretele Puterii”, cu Alex Cozer, la Jurnal TV Среда, 8 апреля 2020 г.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here