(VIDEO) Președintele CC se abține de la judecarea cauzei privind legea de angajare a răspunderii Guvernului

Autor: , in Populare / Social / 13 aprilie, 2020, 12:20

Președintele Curții Constituționale (CC), Vladimir Țurcan, și-a declarat recuzarea de la examinarea sesizărilor pe prevederile legii pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului.

Vladimir Țurcan a făcut acest anunț în debutul ședinții Curții de astăzi, 13 aprilie, în care Înalta Curte va decide în privința legii pe care a suspendat-o joi, 9 aprilie.

„În spațiul mediatic au apărut unele comentarii, interpretări și opinii care mă vizează. Le apreciez ca neîntemeiate și pur politice. Nu voi intra în discuții. Pentru mine e mai important restabilirea și consolidarea imaginii Curții Constituționale”, a declarat președintele CC. „Pentru înlăturarea oricăror suspiciuni sau aluzii referitor la independența și impațialitatea la examinarea speței în cauză, declar abținerea mea de la examinare”, a adăugat el.

Cererea sa a fost acceptată de magistrații CC, iar președinta ședinței de astăzi a devenit judecătoarea Liuba Șova.

În aceste condiții, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care a anunțat că va cere astăzi recuzarea lui Vladimir Țurcan, nu și-a mai prezentat cererea.

„După cum a relatat Igor Dodon, domnul Vladimir Țurcan a încălcat aceste prevederi legale și ar fi spus cum a votat fiecare judecător în cazul deciziei de suspendare a legii pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea. Acest lucru îl face pasibil pe domnul Vladimir Țurcan de răspundere disciplinară. De aceea, am expediat Președintelui Parlamentului un demers pentru a fi sesizată Curtea Constituțională în vederea pornirii urmăririi disciplinare în raport cu judecătorul Vladimir Țurcan”, a anunțat sâmbătă Sergiu Litvinenco.

Precizăm că Curtea a conexat sesizările toate cele patru sesizări depuse în raport cu această lege de deputații Sergiu Litvinenco, Veronica Roșca (PAS), Andrian Candu, Serghei Sîrbu (Pro Moldova), Dinu Plîngău (PPDA) și Alexandr Oleinic (independent) într-un singur dosar, atribuindu-i numărul 49a/2019.

Curtea Constituțională a declarat admisibile sesizările menționate, fără a prejudeca fondul cauzei.

Citește și: Ex-ministră a Justiției: Președintele CC trebuie să-și dea demisia, iar Procuratura să investigheze acțiunile lui Igor Dodon

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X