Bolnavii cu COVID-19 din spitalui „Toma Ciorbă” ar putea fi tratați cu plasmă convalescentă. Procedura a fost deja inițiată
Persoanele infectate cu COVID-19 care sunt internate în Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă” ar putea fi tratate, inclusiv, cu plasmă convalescentă. Cel puțin asta susține șeful catedrei boli infecțioase din cadrul instituției, profesorul universitar Tiberiu Holban. Medicul spune că această procedură a fost deja inițiată, astfel pacienții tratați de COVID-19 și externați urmează să stea în autoizolare la domiciliu încă 14 zile, iar ulterior să doneze plasmă.
„Avem de-a face cu o maladie pentru care nu avem deocamdată tratament etiologic eficient și care să corespundă tuturor standardelor și cerințelor. Sunt circa 40 de preparate care sunt în diferite studii clinice. Noi aplicăm tratamente antivirale care s-au recomandat în anumite studii, protocoale și utilizăm preparatele antivirale hidroxiclorochina și lopinavir cu ritonavir pe care le avem în cantități suficiente. În acest protocol am stipulat managementul bolnavilor cu pneumonii. Se face terapie cu antibiotice, aplicarea steroizilor în caz de necesitate și oxigeno terapia”, a explicat Tiberiu Holban.
Profesorul universitar a punctat că oxigeno terapia este foarte importantă în cazul bolnavilor cu forme severe și a făcut apel către toate spitalele care internează bolnavi cu COVID-19 să aplice această metodă cât mai devreme, după anumite indicații.
O altă procedură pusă deja în aplicare este tratarea cu plasmă convalescentă.
„Un alt element nou care a apărut și e foarte benefic este plasma de convalescență. A fost inițiat procesul, noi deja informăm convalescenții, avem 100 care au fost deja externați, ei urmează să stea la domiciliu până la 14 zile, iar apoi pot dona plasmă. Plasma de convalescent este un remediu foarte eficient în cazurile critice și poate salva vieți. Este aprobată, a fost folosită și în China, acum este aprobată și în SUA și în multe state. Mizăm mult pe această posibilitate”, a mai spus medicul.
Tiberiu Holban este de părere că prima lecție care trebuie învățată după trecerea pandemiei este să fie acordată o atenție esențială bolilor infecțioase, care, potrivit acestuia, în ultimul timp, au fost neglijate și subestimate.
Amintim că, până la 14 aprilie, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.934 de îmbolnăviri cu COVID-19. 1.799 de cazuri au fost confirmate în condiții de laborator și 135 persoane sunt tratate la domiciliu (depistate conform criteriilor clinice epidemiologice).
Din numărul total de cazuri, au fost confirmate 481 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate.
Până în prezent au fost tratate 171 de persoane, în timp ce 41 de persoane au pierdut lupta cu COVID-19.
Comentarii