105 cazuri noi. Numărul total al cazurilor confirmate cu COVID-19 în Moldova

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 16 aprilie, 2020, 17:26

105 cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate astăzi, 16 aprilie, în Republica Moldova. În total sunt 2.154 de cazuri de COVID-19. Dintre acestea, 2.019 sunt confirmate prin laborator, iar 135 depistate în baza criteriilor clinico-epidemiologice. Datele au fost anunțate de premierul Ion Chicu.

Potrivit lui Chicu, toate cazurile depistate astăzi sunt cu transmitere locală.

Din cele 105 cazuri de COVID-19, în Chișinău sunt 21 de cazuri; stânga Nistrului – 14; Soroca – 13; Florești – 11; Edineț – 8; Fălești – 6; Bălți – 4; Cahul, Dondușeni, Strășeni și Rîșcani – câte 3 cazuri; Căușeni, Ialoveni, Sîngerei, Ștefan Vodă – câte 2 cazuri; Criuleni, Glodeni, Orhei, Taraclia, Telenești, Vulcănești – câte 1 caz.

„Astăzi, în 15 raioane nu avem niciun caz înregistrat, ceea ce ne bucură. Din păcate, la Soroca continuă să se răspândească această epidemie”, a declarat Chicu.

Astăzi au fost înregistrate 7 decese. În total, 53 de pacienți au pierdut lupta cu COVID-19.

Bilanțul persoanelor tratate s-a ridicat la 235 de persoane.

Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății și îndemnul STAȚI ACASĂ: 

– Spălați-vă mâinile de multe ori;
– Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
– Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
– Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
– Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
– Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
– Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
– Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *