Chicu: Am înțeles că de Paște, unii preoți vor oficia slujbe cu enoriași. Vor fi amendați

Autor: , in COVID-19 / Social / 16 aprilie, 2020, 18:05

În contextul sărbătorilor pascale, premierul Ion Chicu a spus că a auzit că unii preoți nu doresc să se conformeze regulilor stabilite anterior, care interzic oficierea slujbelor cu participarea credincioșilor.

Chicu i-a atenționat pe preoți că în cazul în care nu se vor supune dispoziției Comisiei Situații Excepționale, vor fi amendați.

„Mă repet și mai vin încă o dată cu claritatea în ceea ce privește regulile de desfășurare a serviciilor divine. În noaptea Învierii nu vor fi oficiate servicii religioase în biserici sau în preajma acestora, cu participarea oamenilor. Nu se poate de mers la biserică în această perioadă. Vă rog, nu ne puneți în situația când trebuie să aplicăm instrumentele de penalizare. Mă adresez în mod special reprezentanților bisericii. Noi am comunicat cu Mitropolia. Ați primit mesaje să nu desfășurați slujbe. Avem informații că nu toți preoții doresc să se conformeze. Regret să vă spun, dar, Poliția o să vă amendeze dacă o să încălcați regulile. Nu vă supărați, dar, eu cer să vă conformați”, a declarat Ion Chicu.

„Suntem în apropierea sărbătorii de Paște. Colegii de la Ministerul Afacerilor Interne mi-au comunicat că au documentat mai multe încălcări ale regulilor stabilite. În special, este vorba despre formarea cozilor la magazinele alimentare. Este regretabil acest lucru pentru că riscul contaminării nu a trecut și ne temem foarte mult că ignorarea acestor reguli, acum în perioada pregătirilor sărbătorii de Paște, ar putea avea consecințe foarte grave. Vă rog, să nu încălcați regulile. Riscați cu viața dumneavoastră”, a mai adăugat Chicu.

105 cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate astăzi, 16 aprilie, în Republica Moldova. În total sunt 2.154 de cazuri de COVID-19. Dintre acestea, 2.019 sunt confirmate prin laborator, iar 135 depistate în baza criteriilor clinico-epidemiologice. Datele au fost anunțate de premierul Ion Chicu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *