Primarul din Glodeni a aflat de la TV despre carantina din oraș: Trebuie să hrănească 30 de militari, dar autoritățile centrale nu dau bani

Autor: , in Social / 16 aprilie, 2020, 14:48

Primarul orașului Glodeni, unde începând cu 14 aprilie a fost instituită carantină din cauza pandemiei COVID-19, spune că a aflat de la televizor despre această măsură, luată de Comisia Situații Excepționale.

„Abia pe 14 aprilie șeful Serviciului Situații Excepționale ne-a transmis un regulament ce prevede anumite acțiuni. Totuși, nu au fost delimitate cu exactitate care sunt sarcinile nivelului I de administrare, nivelului II și ale administrației centrale”, spune Stela Onuțu într-un interviu pentru Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).

În aceste condiții, Stela Onuțu afirmă că aleșii locali sunt nevoiți să acționeze după cum consideră de cuviință, dar nu exclude că după ce va trece această perioadă, unii dintre primari ar putea fi trași la răspundere pentru unele decizii pe care le iau acum.

Primarul mai spune că autoritățile locale din Glodeni au fost informate despre faptul că trebuie să ofere trei mese pe zi celor 30 de militari și carabinieri care în această perioadă vor patrula orașul, însă autoritățile centrale nu transferă niciun leu localităților afectate de pandemie, astfel, la nivel local fiecare se descurcă cum poate.

„Suntem limitați în acțiuni deoarece nu avem un sold de rezervă și nici nu putem convoca ședința Consiliul local pentru alocarea unor resurse financiare. Îmi pare rău că banii prevăzuți pentru alte necesități ale orașului vor fi cheltuiți acum, sperăm însă că aceste acțiuni vor contribui la combaterea răspândirii virusului, iar numărul cetățenilor infectați nu va continua să crească”, spune aceasta.

Focarul infecției din orașul Glodeni a izbucnit în instituția medicală din localitate. Cu toate acestea, spitalul raional Glodeni a fost transformat în instituție care tratează bolnavii de COVID-19. Bolnavii cu forme ușoare ale infecției vor fi tratați la domiciliu, prin administrarea medicamentelor la indicația medicilor de familie. Pacienții cu alte maladii sunt direcționați la instituții medicale din alte localități.

În raionul Glodeni au fost confirmate, până astăzi, 112 cazuri pozitive de COVID-19. O persoană a fost tratată, în timp ce 8 au pierdut lupta cu boala.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *