Chicu spune una, Dodon alta: Premierul a amenințat preoții că vor fi amendați dacă fac slujbe de Paște, președintele spune că asta nu se va întâmpla

Autor: , in Politic / Populare / 17 aprilie, 2020, 10:24

Noi declarații contradictorii de la conducerea de vârf a Republicii Moldova. După ce ieri premierul Ion Chicu îi atenționa pe preoți să nu desfășoare slujbe cu enoriași în noaptea de Paște, deoarece vor fi amendați, astăzi președintele a spus că fețele bisericești nu vor fi sancționate.

Dodon a declarat vineri, în cadrul vlogului său „Președintele răspunde”, că „nu ar fi corect ca preoții să fie amendați”, menționând că este doar o „recomandare” ca aceștia să nu desfășoare slujbe cu enoriași în biserici sau în curțile acestora.

„Dar dacă oamenii vor veni masiv la biserici, nu va fi vina preoților, pentru ce să fie amendați? De asta noi recomandăm cetățenilor să nu meargă masiv la biserici, iar poliția să se asigure că asta nu se va întâmpla”, a declarat Igor Dodon.

Asta chiar dacă, potrivit legislației adoptate pe timpul stării de urgență, aglomerările din locurile publice cu mai mult de trei persoane sunt pasibile de amenzi.

În același context, premierul Ion Chicu declara cu doar 12 ore în urmă că preoții care vor desfășura slujbe cu participarea oamenilor vor fi amendați.

„În noaptea Învierii nu vor fi oficiate servicii religioase în biserici sau în preajma acestora, cu participarea oamenilor. Nu se poate de mers la biserică în această perioadă. Vă rog, nu ne puneți în situația când trebuie să aplicăm instrumentele de penalizare. Mă adresez în mod special reprezentanților bisericii. Noi am comunicat cu Mitropolia. Ați primit mesaje să nu desfășurați slujbe. Avem informații că nu toți preoții doresc să se conformeze. Regret să vă spun, dar, Poliția o să vă amendeze dacă o să încălcați regulile. Nu vă supărați, dar, eu cer să vă conformați”, declara joi seară Ion Chicu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


  • Aceasta demonstrează că, dodon uzurpatorul este peste CSE. Să ne mai mire faptul că, el își permite orice?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X