Foto: Guvernul RM

Guvernul condus de Ion Chicu a notificat Uniunea Europeană despre progresul înregistrat în îndeplinirea condițiilor impuse pentru acordarea asistenței macrofinanciare. Astfel, autoritățile de la Chișinău încearcă să primească cea de-a doua tranșă, în valoare de 30 de milioane de euro, din această asistență, întrucât până în prezent în bugetul de stat nu a venit niciun cent, spune premierul Ion Chicu, cu excepția ultimei tranșe din acordul cu Fondul Monetar Internațional.

Guvernul a trimis vineri o scrisoare UE, în care informează comunitatea despre îndeplinirea condiționalităților impuse pentru acordarea asistenței macrofinanciare. Astfel, este așteptată tranșa a doua în valoare de 30 de milioane de euro, inclusă în bugetul de stat pentru anul 2020.

„Cunoașteți că în bugetul de stat pentru 2020 este inclusă tranșă a doua, de 30 de milioane de euro. Noi am avansat pe îndeplinirea condițiilor tehnice. Guvernul a aprobat proiectele de lege pentru achiziții publice de utilități și proiectul de lege pentru sancțiuni contra spălării banilor. Aceste proiecte sunt în Parlament. De asemenea, s-a avansat și pe acele condiții suplimentare pe care Uniunea Europeană le-a înaintat Republicii Moldova în februarie 2020”, a anunțat premierul.

Citește și: FMI a aprobat un credit de urgență pentru R. Moldova, solicitat în martie. Și rușii au aprobat creditul promis acum 5 luni

Chicu declară că autoritățile de la Chișinău contează pe suportul UE, inclusiv pe finanțările anunțate în contextul pandemiei de COVID-19.

„Astfel noi am informat Uniunea Europeană despre acest progres și contăm, bineînțeles, și pe suportul Uniunii Europene în ceea ce privește finanțarea suportului bugetar. Bineînțeles că celelalte elemente ale suportului anunțat de Uniunea europeană urmează să fie oferite și noi așteptăm un progres în ceea ce privește suportul anunțat pentru țările Parteneriatului Estic”, a mai spus premierul.

La fel cum a făcut-o Igor Dodon, premierul spune că nu îi este clar când vor veni banii și sub ce condiții. Totuși, acesta precizează că cele 87 de milioane de euro care urmează a fi acordate Republicii Moldova nu vor merge în bugetul de stat, ci spre proiecte concrete ale societății civile sau ONG-uri.

Citește și: Ion Chicu: Resursele financiare ale țării sunt la limită. Speranța este pusă într-un credit de 4 miliarde de lei din partea FMI

„Până când nu este clar ce o să fie și cât o să revină fiecărei țări. Nu este clar nici când vor veni cele 87 milioane de euro care sunt declarate granturi. Cert este că banii nu vor veni în buget, ci vor fi diferite programe de susținere inclusiv pentru societatea civilă ONG-uri dar și pentru alte proiecte necesare Republicii Moldova”, a mai spus Ion Chicu.

Șeful Cabinetului de miniștri a precizat că până în prezent în bugetul de stat nu au fost vărsate surse financiare externe, cu excepția ultimei tranșe din acordul cu FMI.

De menționat că, vineri, 17 aprilie, consiliul de directori al FMI a aprobat creditul de urgență pentru Republica Moldova în sumă de circa 235.000.000 de dolari, pe care autoritățile l-au solicitat în luna martie curent. Totodată, a fost semnat acordul care prevede acordarea primei tranșe de împrumut în valoare de 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here