(FOTO) „Glamourul” spitalelor fără apă caldă și veceu defect vs spitalul renovat al Cancelariei de Stat, cu televizor, aer condiționat și abajururi

Autor: , in Social / 22 aprilie, 2020, 17:40

Dacă în unele spitale raionale, cum ar fi cel din Florești, unde în saloane miroase îngrozitor, veceul este defect, robinetul stricat și frig în încăpere, sau precum cel din Soroca, unde nu există apă caldă și nici duș, pacienții de la Spitalul Cancelariei de Stat au parte de condiții mult mai bune.

O femeie tratată de COVID-19 a postat pe rețelele de socializare mai multe poze din Spitalul Cancelariei De Stat, acolo unde a primit îngrijiri.

Din poze poate fi observat un salon renovat, dotat cu televizor, aer condiționat, mobilă nouă și mai multe abajururi.

Femeia a fost internată în spital în datat de 7 aprilie și externată la 20 aprilie. Din poze se observă că aceasta a stat singură într-o cameră cu două paturi.

De menționat că, la 4 aprilie, IMSP „Spitalul Cancelariei de Stat” a fost inclus în lista instituţiilor medicale care vor trata pacienţi cu COVID-19.

Marți, 21 aprilie, o femeie a arătat condiţiile în care este internată cu copilul, în Spitalul din Floreşti. Femeia se adresează autorităților, spunând că nu căută „glamour, dar sănătate”, pentru că copilul ei a fost internat cu febra 40°C, iar condițiile din spital sunt dezastruoase.

Citește și: (VIDEO) „Glamour pentru Chicu. Miroase a rahat, nu mai pot. Apă nu avem”. O femeie arată condițiile în care e internată cu copilul la spitalul din Florești

„M-a ajuns cuțitul la os. Arăt un video glamuros pentru domnul Chicu. Un copil cu febra 40°C a luptat de la ora 21:00 până la 06:00, într-un salon în care îți clănțăiesc dinții de frig. Copilul când are febră trebuie să-l dezvelești, dar el e transpirat. Copilul este internat cu bronhopneumonie. Domnule Ion Chicu, Igor Dodon, Viorica Dumbrăveanu, cum credeți, noi o să mergem sănătoși acasă?. Vă arăt și baia, apă nu avem”, a povestit femeia.

Citește și: Replica lui Chicu pentru femeia din Soroca care spune că nu este apă în spital: „Live-uri glamuroase. Nu e sens să le faceți” (VIDEO)

Și o pacientă internată la spitalul din Soroca a povestit la începutul lunii aprilie despre condițiile dezastruoase din spital. Atunci prim-ministrul Ion Chicu a reacționat catalogând mesajul femeii posta pe o rețea de socializare drept „live glamorous”. Ulterior, atât femeia care a făcut dezvăluirile, cât și restul pacienților au fost transferați în alte saloane.

Vedeți în fotografiile de mai jos condițiile din Spitalul Cancelariei ee Stat

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *