Fosta prim-ministră și lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, este de părere că autoritățile nu comunică eficient cu societatea despre pandemia COVID-19, iar în încercarea de a prezenta lucrurile într-o lumină bună multe acțiuni au fost luate greșit. Mai mult, Sandu susține că se simte ca pe timpurile sovietice, când statistica prezenta o situație, dar în realitate lucrurile erau altfel decât cele prezentate de autorități.

„Tot felul de parteneri străini mă întreabă care este situația la noi în țară cu numărul de cazuri de infectare sau cu numărul de decese și eu le spun că nu știu, pentru că eu mă simt ca pe timpurile sovietice, când statistica era una, dar realitatea era cu totul alta. Eu așa mă simt astăzi”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii Cotidianul LIVE.

Sandu a exemplificat că, colegii săi din PAS au solicitat informații despre numărul testelor pe care le are Republica Moldova și nu au primit un răspuns clar, iar atunci când au solicitat informații despre numărul de decese din primele luni ale anului 2020, în comparație cu primele luni ale anului trecut, autoritățile le-au prezentat doar statistica pentru anul 2019.

Lidera PAS susține că, de la începutul perioadei de criză, autoritățile nu au comunicat eficient nici cu societatea și este de părere că ar fi fost mai bine să spună despre lipsa echipamentului medical corespunzător, decât să ascundă adevărul și să transforme spitalele în adevărate focare de infecție.

„Pe de o parte nouă ni se spune că avem câteva zeci de mii de teste, dar pe de altă parte în fiecare zi se testează câteva sute și nu este clar. Cea mai mare problemă în toată această criză este lipsa de sinceritate și transparență din partea autorităților”, a opinat Sandu.

„Din prima zi ni s-a spus că totul este bine, avem de toate – și teste, și materiale. Era mult mai deșteaptă și înțeleaptă o atitudine sinceră. Să vină și să se spună: ”avem doar atâtea materiale de protecție, ne trebuie urgent atâtea și nu găsim, unde ne puteți ajuta?”. Cui au trebuit aceste minciuni, care au produs rezultate foarte proaste? Așa nu construiești încredere în acțiunile autorităților. Dar fără încredere este foarte greu ca oamenii să te urmeze într-o situație de criză atât de mare”, a mai spus Maia Sandu.

Cât privește echipamentul procurat din China care a ajuns la Chișinău duminică seara, fosta prim-ministră susține că abia așteaptă ca fiecare spital să fie dotat cu materiale necesare.

„Din ce spun oficialii, rezultă că sunt mai multe materiale de protecție. În sfârșit a ajuns echipament. Acum vrem să vedem că este distribuit tuturor spitalelor. Dincolo de asta, este nevoie de testare. Noi am făcut donații și pentru anumite organizații care fac testarea medicilor pentru că am fost în mai multe instituții, în special în spitale raionale, unde oamenii spuneau că nu sunt testați. Că ei vor să fie testați, dar asta nu o face nimeni. Unii erau atât de disperați încât erau gata să plătească din buzunarul propriu 700 de lei pentru a fi testați și a vedea dacă sunt bolnavi sau nu, pentru că își expuneau familia pericolului”, a mai spus lidera PAS, Maia Sandu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here