Foto: sputnik.md

Deși creditul rusesc în valoare de 200 milioane de euro urmează a fi utilizat pentru implementarea proiectelor investiționale, în special proiectele de reabilitare a drumurilor naționale, prim-ministrul Ion Chicu a declarat în ședința Parlamentului de astăzi că banii sunt împrumutați pentru a achita salarii și pensii.

„Scopul împrumutului dat este de a finanța necesitățile bugetului Republicii Moldova. Mijloacele financiare oferite vor fi utilizat pentru implementarea proiectelor investiționale, în special proiectele de reabilitare a drumurilor naționale”, se arată în proiectul de lege. Totuși, în cadrul dezbaterilor din Parlament pe acest proiect, premierul Ion Chicu a declarat de mai multe ori că banii sunt necesari pentru pensii și salarii și pentru salvarea economiei.

„Ați ați observat că deficitul bugetar al țării pentru 2020 va crește de cel puțin două ori până la 16,2 miliarde de lei. Este un pronostic coordonat cu Fondul Monetar Internațional și asta înseamnă că Republica Moldova avea o diferență dintre cheltuieli și venituri de 16,2 miliarde de lei. Asta înseamnă că Guvernul și toți cei care sunt responsabil trebuie să identifice acești bani ca să putem achita salarii, pensii, să finanțăm sistemul medical, care într-adevăr este subfinanțat și nu a fost prioritate de 30 de ani. Deci sunt finanțări absolut necesare”, a declarat Chicu la începutul prezentării proiectului.

Premierul a mai declarat că în cazul în care țara nu va aproba acorduri de împrumut, începând cu luna iunie curent țara va fi în incapacitate de plată a pensiilor și salariilor.

„Cunoașteți că sursa de finanțare a deficitului în Republica Moldova sunt împrumuturile, fie de pe extern fie de pe intern. Scopul acestui împrumut este de a finanța necesitățile bugetului Republicii Moldova care, fără aceste împrumuturi, din luna mai, cel târziu din luna iunie, nu ar avea posibilitatea să achite pensii, salarii, inclusiv plata pentru medici”, a mai spus Chicu.

Șeful Guvernului a ținut să precizeze și condițiile acordului, cum că în cazul în care vor fi găsite „alte resurse de finanțare mai avantajoasă decât crede rusesc, noi a doua zi putem întoarce acești bani”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here