Platforma DA va iniția demiterea Guvernului Chicu. Moțiune de cenzură și proteste, analizate în contextul pandemiei

Autor: , in Politic / Populare / 23 aprilie, 2020, 17:32

Platforma Demnitate și Adevăr va iniția demiterea Guvernului condus de Ion Chicu. Procedurile vor fi făcute ținând cont de situația pandemică din țară. Cel mai probabil, Platforma DA va depune o moțiune de cenzură, însă, deocamdată nu se cunoaște când, conform spuselor vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari. Ideea demiterii Guvernului vine în contextul aprobării proiectului de lege privind acordarea creditului de 200 de milioane de lei de către Federația Rusă.

„Acest Guvern, care a negociat mai mult decât prost acest contract și care a trădat interesele Republicii Moldova trebuie să plece. Vom ține cont de condițiile pandemie, dar noi vom ne vom iniția demiterea acestui Guvern, care acționează în dezinteresul cetățenilor Republicii Moldova. El trebuie să fie demis cât mai repede. Probabil vom depune moțiune de cenzură, dar acest lucru va fi coordonat în contextul situației pandemiei”, a declarat Alexandru Slusari.

Parlamentarul nu exclude că după ridicarea situații de urgență din țară ar putea fi organizate și proteste. „Nu este bine când Republica Moldova cedează atât de ușor și fără necesitate stringentă”, a adăugat acesta.

Citește și: Acordul de 200 de milioane de euro cu rușii, aprobat de PDM și PSRM pe fundalul scandării „rușine”

Cât privește votul privind proiectul de lege privind acordul agreat cu Federația Rusă, Slusari opinează că „astăzi am asistat la un vot care riscă să arunce Republica Moldova în hău, un vot de trădare a intereselor Republicii Moldova”.

„Sunt condiții absolut neclare și ambigui la mai multe puncte, cu riscuri imense, cu riscul de a fi cuplate datoriile agenților economici privați și, în primul rând, avem suspiciunea că că este vorba despre Gazprom sau poate de alte companie cu capital rusesc care vor lua credite de la băncile din federația Rusă. Acest credit a fost negociat în stil colonial”, a spus deputatul fracțiunii Platforma DA.

Slusari admite că prin acest credit șeful statului Igor Dodon încearcă să obțină beneficii și admite că în curând totul va fi clar pe această filieră.

„Este perioada electorală. Cunoaștem că sunt și interesele pecuniare ale anturajului lui Dodon. Probabil că în foarte scurt timp totul va fi clar”, a mai spus Alexandru Slusari.

Majoritatea parlamentară formată din deputații PDM și PSRM au aprobat în două lecturi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea unui împrumut financiar de stat în valoare e 200 de milioane de euro. Proiectul a fost aprobat pe fundalul scandării „rușine” de către opoziția parlamentară.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


  • Dodon trădătorul se simte în apele sale. Nu-l ajunge nici vânt rece. Lăcomoșii de bani din psrm și pd nu se opresc nici în cazuri extreme. AMU-I AMU.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *