Expert-Grup: Acordul de credit semnat cu Rusia ridică multe semne de întrebare. Comparația cu împrumuturile europene

Autor: , in Economic / Populare / 24 aprilie, 2020, 13:10

Acordul de credit semnat cu Guvernul Federației Ruse ridică mai multe semne de întrebare atât asupra unor prevederi financiare cât și asupra unor condiționalități nefinanciare, susțin experții economici de la Expert-Grup. Chiar dacă este menționat că este un credit pentru suport bugetar, Guvernul nu poate utiliza acești bani așa cum crede de cuviință, ci doar pentru susținerea unor proiecte de dezvoltare comune și cu implicarea companiilor din această țară.

Astfel, potrivit unui studiu realizat de Expert-Grup, Guvernul pare să nu aibă posibilitatea evaluării individuale a oportunității proiectelor, decizia urmând a fi luată împreună cu partea rusă.

O altă prevedere care merită o atenție deosebită și explicații suplimentare ține de consolidarea tuturor datoriilor parții moldovenești, și aceasta fără o claritate în privința situației la zi cu toate obligațiile active ale Republicii Moldova față de Federația Rusă. Astfel de obligații nu pot fi acceptate fără alăturarea expresă a listei obligațiilor existente.

Experții spun că „condițiile de rambursare, inclusiv dobânda acestui credit, par a fi printre cele mai dure din lista tuturor acordurilor de finanțare pe care țara noastră le are în vigoare la moment, sau care sunt la o etapă avansată de aprobare”.

Acordul semnat cu partea rusă în esență nu poate fi comparat cu nici un instrument de finanțare acordat de alți creditori, fie în contextul crizei COVID-19 sau a altor împrumuturi cu destinație bugetară, se arată în studiu.

Experții au prezentat, într-un tabel comparativ, principalele condiții de atragere a finanțării din partea diferitor parteneri externi, cu accent pe fondurile atrase recent de la instituțiile financiare internaționale (creditori multilaterali) și a celor contractate de la alți parteneri pe cale bilaterală:

Amintim că Parlamentul a ratificat ieri, 23 aprilie, Acordul unui împrumut de 200 de milioane de euro oferit de Federația Rusă. Decizia Legislativului a fost suspendată la scurt timp printr-o hotărâre a Curții Constituționale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X