Curtea Constituțională (CC) a anunțat data la care va examina constituționalitatea Acordului de credit de 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse.

Astăzi, 28 aprilie, plenul Curții Constituționale a declarat admisibile și a conexat trei sesizări ale deputaților privind Acordul de împrumut.

Totodată, plenul Curții a stabilit ca dată a ședinței publice pentru aceste sesizări ziua de 7 mai, ora 10:15.

Citește și: Se cere recuzarea judecătorului CC Ababei în dosarul creditului din Rusia; Ar fi rudă cu Pușcuța

Tot pe 7 mai aflăm în baza cărui sistem de vot pot fi organizate alegeri anticipate

De asemenea, în aceeași zi, la ora 10.00, va avea loc pronunțarea dispozitivului hotărârii de interpretare a articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, la sesizarea nr. 180b/2019, formulată de deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea.

Este vorba despre sesizarea prin care cei trei deputați au cerut Curții să interpreteze în baza cărui sistem electoral pot avea loc eventuale alegeri anticipate: proporțional, la care s-a revenit în 2019, sau sistemul mixt în baza căruia a fost aleasă actuala componență a Parlamentului.

Citește și: Judecătorii CC reacționează la declarațiile politicienilor: „Presiunile de orice natură sunt inacceptabile”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here