Socialistul Vasile Bolea a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu solicitarea de a ridica mandatele a trei judecători ai Curții Constituționale – Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca. Ultimii doi sunt judecătorii, la propunerea cărora a fost inițiată ședința în care Vladimir Țurcan a fost demis din funcția de președinte al Curții, fiind înlocuit cu Domnica Manole. În sesizarea sa, Bolea motivează că cei trei magistrați au încălcat jurământul depus, prin divulgarea secretului deliberării la alegerea Președintelui Curții Constituționale.

Bolea cere ridicarea mandatului de judecător a Domnicăi Manole, făcând referire la o declarație a liderului Platformei DA, Andrei Năstase, care ar fi fost mediatizată în luna august 2019 de surse media nespecificate. În cazul Liubei Șova, deputatul invocă o declarație a magistratei din august 2019, în care aceasta ar descrie amănunțit modul în care Vladimir Țurcan a fost ales în funcția de președinte al Înaltei Curți. Potrivit socialistului, și Nicolae Roșca ar fi dezvăluit astfel de informații (vezi AICI detaliile argumentării din sesizarea depusă la CSM).

Constituția: Judecătorii CC sunt independenți și inamovibili

Potrivit articolului 137 al Constituției, care se referă la independența magistraților CC, „Judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei”.

Prevederi similare conţine şi art. 9 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Doar CC poate ridica mandatele propriilor judecători. Situațiile în care ar putea s-o facă

Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează sau se ridică numai în cazul şi în modul stabilit de Legea cu privire la Curtea Constituţională, rezumându-se la următoarele:

– imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător din motive de sănătate timp îndelungat şi neîntrerupt (mai mult de 4 luni);
– încălcare a jurământului şi a obligaţiilor funcţiei (motivul invocat de Vasile Bolea);
– condamnare de către instanţa judecătorească pentru săvârşirea unei infracţiuni;
– incompatibilitate.

Potrivit articolului 19 al Legii cu privire la Curtea Constituțională, asupra ridicării imunităţii judecătorului şi încetării exercitării funcţiei în aceste cazuri (n. r. – inclusiv în cazul invocat de Vasile Bolea) decide Curtea Constituţională.

Procedura prin care CC își poate demite propriii magistrați

Controlul asupra semnalelor de încălcare a jurământului sau a obligaţiilor funcţionale de către judecători se efectuează de un complet din 2 judecători, numiţi printr-o dispoziţie a preşedintelui Curţii Constituţionale.

În caz de ridicare a mandatului, judecătorul este eliberat din funcţie. Totodată, judecătorul Curţii Constituţionale poate demisiona din proprie iniţiativă.

Competența CSM-ului pe acest caz, pusă la îndoială de un ex-președinte al CC

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, cred că CSM nu poate examina această chestiune, pentru că CC nu este parte a sistemului judecătoresc.

„Consiliul Superior la Magistraturii este un organ de autoadministrare judecătorească, or Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judecătoresc. CSM nu are absolut nicio competenţă de a testa, de a interveni într-un fel sau altul în statutul judecătorilor constituționali”, a comentat Tănase pentru publika.md.

„Mai mult ca atât, există o hotărâre Curţii Constituţionale în acest sens din anul 2014, potrivit căreia orice acţiune care ar presupune revocarea judecătorilor sau care ar presupune intervenţia în mandatul judecătorilor este neconstituţională şi este nulă.

Prin urmare, această declaraţie sau această adresare a domnul deputat Bolea nu cred că poate fi în general examinată de către Consiliul Superior al Magistraturii”, a spus fostul ministru al Justiției.

Citește și: Un deputat socialist cere CSM-ului să ridice mandatele a 3 judecători ai Curții Constituționale (DOC)

Este de menționat că la 7 mai Curtea Constituțională va examina constituționalitatea Acordului de credit de 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse, după ce opoziția parlamentară a depus mai multe sesizări în acest sens.

O primă decizie pe acest caz Curtea a luat-o săptămâna trecută, atunci când a suspendat acțiunea legii prin care a fost ratificat împrumutul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here