Preoții unei biserici din Chișinău cer bani de la oameni pentru a achita amenda de 22.500 de lei

Autor: , in Social / 29 aprilie, 2020, 13:33

Preoții bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău cer oamenilor să doneze bani pentru a achita amenda ce i-a fost aplicată pentru încălcarea normelor epidemiologice impuse de Comisia Situații Excepționale. Amenda de 22.500 lei a fost aplicată la finele lunii martie și menținută prin decizia recentă a Curții de Apel Chișinău.

Într-o postare pe pagina oficială a lăcașului sfânt parohul cere oamenilor să doneze bani pentru a fi acoperită amenda în valoare de 22.500 de lei. Acesta a atașat și niște conturi bancare.

„Deși ne-am conformat în cele mai mici detalii deciziilor autorităților cu privire la regulile sanitare în contextul epidemie de coronavirus, am fost amendați cu 22 500 lei. Deși am contestat în instanță procesul contravențional, Curtea de Apel, prin hotărâre irevocabilă, a respins recursul nostru. Astfel, suntem impuși să achităm amenda”, se arată în mesajul reprezentanților Bisericii.

Preoții fac o incursiune în epoca comunistă și relatează că pentru a menține bisericile deschise oamenii trebuiau să plătească bani.

„În epoca comunistă bisericile, pentru a nu fi închise, plăteau statului un impozit considerabil. De asemenea, pentru predică mai lungă sau mici „încălcări” ale legilor statului sovietic, preotul și credincioșii erau obligați să achite amenzi foarte mari. În comuna Băcioi, la începutul anilor 1950, pentru a plăti astfel de amendă, un grup de țărani au vândut oi din gospodăria lor. Astfel, au păstrat biserica deschisă. Am revenit în perioada în care statul să croiască Biserica pe nedreptate? Se pare că da”, se mai arată în mesaj.

Parohul bisericii susține că amenda este una considerabilă, iar biserica nu își permite să achite asemenea bani.

De menționat că amenda a fost aplicată la finele lunii martie curent, când la această biserică au fost organizate slujbe cu participarea oamenilor, deși acest lucru era interzis prin deciziile Comisiei Situații Excepționale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X