Urmează guvernarea de la Chișinău o cale europeană? Răspunsul ambasadorului României, Daniel Ioniță (VIDEO)

Autor: , in Politic / 29 aprilie, 2020, 13:18

În Republica Moldova se fac declarații privind o politică externă echilibrată între Est și Vest, însă realitatea arată, de multe ori, o politică externă mai degrabă dezechilibrată și care a mers într-o singură direcție. Este opinia exprimată de ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

„Vedem, pe de o parte, anumite declarații care se fac legate de o politică externă echilibrată între Est și Vest, dar constatăm că de multe ori, din păcate, această politică a fost mai degrabă dezechilibrată, a mers într-o singură direcție și în detrimentul unor relații pe care Republica Moldova a început să le dezvolte natural cu zona sa occidentală”, a declarat Daniel Ioniță, invitat marți seara la emisiunea Cotidianul LIVE.

Potrivit lui, 70 la sută din comerțul bilateral al R. Moldova e direcționat spre Vest, iar cetățenii R. Moldova, potrivit majoritatea sondajelor recente, își doresc, totuși, parcursul european al Republicii Moldova.

„Uniunea Europeană a derulat o serie lungă de proiecte, o serie întreagă de angajamente luate, sub aspect de granturi, de asistență rambursabilă, macrofinanciară, cu proiecte de susținere directă a diverselor entități – de la IMM-uri la ONG-uri, de la sectoare întregi ca cel al Justiției și până la mediul de afaceri. Cu toate acestea, dacă ne uităm în declarațiile unor politicieni din R. Moldova, pe de o parte spun că își doresc Uniunea Europeană, dar nu vedem seriozitatea atașată acestor declarații”, a spus diplomatul.

Ambasadorul României la Chișinău a precizat că România, deși nu a avut o cale ușoară de integrare în UE, a reușit pentru că a demonstrat seriozitate. „Am făcut ceea ce am spus”, a adăugat Ioniță.

Urmăriți mai jos emisiunea Cotidianul LIVE din 28 aprilie, cu participarea ambasadorului Daniel Ioniță:

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X