Amânarea ratelor la credite pentru la 6 luni. PAS propune un proiect de lege care vizează companiile de microfinanțare

Autor: , in Economic / 30 aprilie, 2020, 13:22

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate vor înregistra un proiect de lege care vizează companiile de microfinanțare. Mai exact, se propune ca celor care au beneficiat de credite să le fie acordat dreptul de a-își amâne plățile, ratele și toate plățile aferente acestor rate pe un termen de până la 6 luni.

„Cu regret ne confruntăm deja cu o criză economică profundă, care urmează să se agraveze în următoarele luni și din cauza epidemiei și din cauza semnalelor proaste pe care le avem cu privire la perspectivele agriculturii în acest an. Estimările sunt că PIB-ul se va reduce cu circa cel puțin 3%. Dacă este o prognoză optimistă, pentru 40 de mii de locuri de muncă vor fi pierdute. În aceste situații este extrem de important ca Guvernul să vină în susținerea acestor oameni, care pe lângă faptul că ratează anumite venituri, mai au și credite foarte scumpe la companiile de microfinanțare”, a declarat deputatul Dan Perciuc.

PAS consideră că acțiunile întreprinse de Guvern până în prezent sunt insuficient, amintind că, companiilor de creditare li s-a recomandat să nu aplice penalități până la 15 mai, fără a anticipa ce se va întâmpla după această dată.

Astfel, deputații PAS vor înregistra un proiect de lege prin care se propune ca cetățenilor să le fie acordat dreptul să își amâne plățile, ratele și toate plățile aferente acestor rate către companiile de finanțare de la o lună până la 6 luni.

„Toți cei veniturile cărora sunt afectate de epidemie trebuie să aibă dreptul, printr-o scrisoare, printr-un apel sau mesaj electronic, să solicite de la companiile de microfinanțare să li se amâne ratele de plată. Așa s-a procedat în România. Acolo termenul acordat a fost chiar mai mare, până la nouă luni de zile. Așa s-a procedat și în alte state europene. Toată lumea înțelege că, dacă aceste persoanele vor fi obligate să achite aceste penalități vor ajunge în sărăcie”, a spus Perciuc.

În opinia deputatului, Guvernul trebuie să acorde un răgaz cetățenilor, pentru a-și putea rezolva problemele financiară, iar dacă și-au pierdut locul de muncă să își găsească altul sau o sursă de finanțare.

Deputatul susține că circa 750 de mii de oameni au asemenea credite, iar portofoliul este de peste 7,8 miliarde de lei. Anul trecut companiile de microfinanțare au avut un profit de peste 1 miliard de lei, astfel parlamentarul consideră că este posibil ca aceste companii să absoarbă o parte din aceste venituri ratate, iar Guvernul poate veni cu anumite măsuri de susținere.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X