Foto: autoexpert.md

În ultimele trei zile, pe teritoriul țării, ofițerii de patrulare au constatat că peste 160 de șoferi au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere.

Potrivit datelor Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), cele mai multe încălcări în rândul șoferilor au fost înregistrate sâmbătă, 2 mai.

„În perioada 1-3 mai, au fost înregistrate peste 160 de încălcări ale Regulamentului Circulației Rutier, cele mai multe fiind depistate sâmbătă. Tot în această zi a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața”, a anunțat INSP.

Șapte procese contravenționale fost întocmite șoferilor care nu au nerespectat măsurile de profilaxie și combaterea bolilor epidemice.

Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, în cazul în care a fost pusă în pericol sănătatea publică, persoanele fizice riscă amenzi de la 22.500 la 25.000 de lei, iar persoanele juridice – de la 50.000 la 75.000 de lei.

Inspectorii de patrulare recomandă șoferilor să țină cont de următoarele măsuri de autoprotecţie atunci când pornesc la drum:

– respectaţi conduita socială, optaţi să ieşiţi din casă doar la strictă necesitate;

– pentru un trafic rutier în siguranţă respectaţi regulile de circulaţie.

„Ofițerii de patrulare sunt omniprezenți pe traseele din țară pentru a preveni accidentele rutiere”, anunță INSP.

Amintim că, Inspectoratul Național de Patrulare a fost desființat. Prin fuziunea unor subdiviziuni din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei a fost creat Inspectoratul naţional de securitate publică (INSP).

La acest subiect: Inspectoratul Național de Patrulare nu mai există! Prin fuziune a fost creat Inspectoratul naţional de securitate publică. Cine e noul șef

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here