Ședință de 7 ore a fracțiunii PDM. Declarațiile lui Pavel Filip și mesajul formațiunii (VIDEO)
După aproape șapte ore în care deputații Partidului Democrat s-au aflat în ședința fracțiunii, formațiunea a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Democrații spun că nu vor tolera imixtiuni din afară în activitatea formațiunii și că au făcut o analiză a recentelor evoluții de pe scena politică, dar și a plecărilor din partid și activitatea acestuia.
„Fracțiunea PDM s-a întrunit astăzi în ședință. Subiectele de discuție au fost situația internă în partid, relația cu partenerii de guvernare, activitatea partidului în cadrul coaliției, precum și plecările unor membri din partid. Deputații PDM au făcut o analiză a recentelor evoluții pe scena politică și a eventualelor scenarii. PDM nu va tolera imixtiuni din afară în activitatea formațiunii”, se arată în comunicatul PDM.
Declarațiile lui Pavel Filip
„S-au acumulat multe de discutat. Activitatea formațiunii, mai multe proiecte pe care încă n-am reușit să le punem pe masă, situația din partid în general. Am supus unei analize plecările unor colegi din partid. Desigur că am făcut și concluziile necesare. De asemenea, un subiect important a fost și activitatea noastră în această coaliție de guvernare, relațiile noastre cu partenerii din coaliție, pentru că toată lumea cunoaște că suntem foarte diferiți. Chiar dacă nu e simplu, până la urmă am găsit un numitor comun cu toții, de aceea vom fi mai activi în activitatea parlamentară și în activitatea în cadrul coaliției”, a declarat Pavel Filip, președintele partidului.
Acesta a negat că la ședință s-a discutat plecarea sa din funcția de președinte al PDM.
„Ca să fie foarte clar. Nu trebuie simplificate lucrurile. Chiar dacă avem discuții în contradictoriu, vreau să vă spun că există documente statutare ale partidului, care prevede că președintele e ales de către Congresul partidului, apoi există Consiliul Politic Național, apoi Biroul Executiv, deciziile căruia ghidează și activitatea fracțiunii. Nu am discutat la acest capitol, ci mai mult de activitatea parlamentară”, a mai spus fostul premier.
Video: tv8.md
Contextul ședinței
Amintim că duminică, 3 mai, a avut loc o întâlnire de taină a unor membri cunoscuți ai PDM. Dumitru Diacov, Vladimir Andronachi, Eugeniu Nichiforciuc dar și fostul director al SIS, Vasile Botnari au fost surprinși de reporterii deschide.md în după-amiaza zilei de astăzi la hotelul „Luna” din Chișinău la o întrevedere cu Alexandru Vâlcu. Potrivit sursei, Alexandru Vâlcu este un personaj extrem de influent din anturajul lui Igor Dodon. Întrevederea a durat mai multe ore. Conform surselor deschide.md, democrații ar fi primit indicații de la Alexandru Vâlcu despre acțiunile pe care trebuie să le deruleze cei prezenți, cunoscuți și ca grupul Andronachi-Nichiforciuc, atât la ședința de luni cât și mai departe în funcție de deznodământul acesteia. În ultima perioadă au apărut numeroase informații despre situația tensionată din interioriul PDM și mai ales despre o posibilă debarcare a lui Pavel Filip din funcția de președinte al formațiunii.
Comentarii