Năstase și-a retras cererea în care cerea ridicarea mandatului de judecător la CC al lui Țurcan, după dezvăluirile lui Dodon
Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, și-a retras cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind sesizarea Curții Constituțional în vederea inițierii procedurii de urmărire disciplinară a judecătorului Curții Constituționale și retragerea mandatului de judecător la CC a lui Vladimir Țurcan.
Năstase a depus o cerere de retragere a solicitării în adresa CSM astăzi în jurul orei 10:00, la câteva minute după ce Consiliul se întrunise în ședință.
„Chiar pe parcursul ședinței a venit o notificare din partea domnului Năstase prin care își retrage cererea formulată”, a declarat președinta interimară a CSM, Luiza Gafton.
„Astăzi data de 5 mai, la ora 9:56, CSM a recepționat notificarea domnului Andrei Năstase prin care solicită retragerea din procedură a cererii formulate și nu susține examinarea acestei cereri de către CSM. În acest context, propun încetarea procedurii”, a spus raportorul pe acest subiect, membra CSM, Carolina Ciugureanu-Mihailuță.
Membrii CSM nu au precizat cum motivează Năstase retragerea cererii.
Năstase a depus demersul în adresa CSM la 13 aprilie, când Țurcan deținea funcția de președinte al Înaltei Curți și se întâmpla după ce șeful statului Igor Dodon a declarat că l-a sunat pe Țurcan să discute despre decizia CC de suspendare a legii prin care Guvernul și-a angajat răspunderea, iar acesta i-ar fi raportat cine și cum a votat pentru suspendarea acțiunii legii, care ulterior a fost anulată de CC, într-o ședință la care Țurcan s-a abținut să participe.
În demersul adresat CSM Năstase cerea sesizarea Curții Constituțional în vederea inițierii procedurii de urmărire disciplinară a judecătorului Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, precum și retragerea mandatului de judecător al acestuia la Înalta Curte.
Amintim că prin vot de neîncredere dat de membrii CC, Țurcan a fost demis din funcția de președinte al CC. Locul acestuia a fost ocupat de Domnica Manole. Cele două decizii au fost luate într-o ședință a plenului CC inițiată de judecătorii Liuba Șova și Nicolae Roșca.
Țurcan a contestat demiterea sa din funcția de președinte al Curții Constituționale (CC). Actualul magistrat al Curții a depus o sesizare luni la CC, prin care cere plenului Curții să anuleze actul prin care a fost demis, dar și a celui prin care Domnica Manole a fost aleasă președintă a Înaltei Curți.
Comentarii