Țara în care Guvernul distribuie pâine gratuit pe fondul pandemiei

Autor: , in Externe / 5 mai, 2020, 16:07

Guvernul din Afganistan a început să distribuie gratuit pâine unui număr de sute de mii de oameni din întreaga ţară în această săptămână, în condiţiile în care aprovizionarea a fost afectată de restricţiile pentru combaterea pandemiei de coronavirus şi preţurile au crescut vertiginos, au declarat oficiali şi experţi citaţi de Reuters.

Peste 250.000 de familii din capitala Kabul au început să primească câte zece lipii gratuite pe zi în prima fază a proiectului, scrie Agerpres.

Preşedintele Mohammad Ashraf Ghani a afirmat că distribuţia de pâine are loc şi în alte oraşe, în contextul în care preţurile în creştere lovesc ţara care este deja una dintre cele mai sărace din lume, cu peste jumătate din populaţie trăind sub pragul de sărăcie.

Inflaţia a fost în aprilie în Afganistan de 12,1% în aprilie, iar inflaţia pentru produsele alimentare a fost de 27%, în creştere cu 11% faţă de luna anterioară, a declarat Omar Joya, economist la think-tank-ul Institutul Biruni din Kabul.

„Dată fiind dependenţa ridicată a Afganistanului de alimente importate şi produse nealimentare, modul în care a fost afectat comerţul în urma închiderii frontierelor poate avea un impact grav asupra inflaţiei”, a spus Joya.

Creşterea vertiginoasă a preţurilor alimentare, care a venit în luna sfântă a Ramadanului, este o lovitură dură pentru ţara afectată de conflictul vechi de decenii între SUA şi insurgenţii talibani.

„Situaţia COVID-19 din Afganistan se transformă rapid dintr-o urgenţă sanitară într-o criză alimentară şi a mijloacelor de subzistenţă”, a declarat Parvathy Ramaswami, director adjunct de ţară al Programului Alimentar Mondial (PAM).

Afganistanul a raportat marţi 3.224 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care 95 de decese.

„De parcă exploziile şi atacurile nu erau suficiente pentru a ne face viaţa mizerabilă; acum ne confruntăm şi cu temerile legate de virus şi de penuria de alimente”, a declarat Amiran Jalazi, o mamă a patru copii al cărei soţ a fost ucis într-un atac al militanţilor în acest an, la Kabul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X