Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, ar putea fi demisă de Parlament de la șefia Înaltei Curți, iar magistrații Liuba Șova și Nicolae Roșca de către Guvern. Cel puțin asta declară liderul Partidului Nostru, primarul de Bălți, Renato Usatîi.

Potrivit acestuia, demisia deloc trei magistrați urmează să fie provocată până la finele lunii mai curent.

„Până la finele lunii mai, Domnica Manole va fi demisă prin intermediul Parlamentului, iar judecătorii Șova și Roșca de Guvern, inventând că ar fi fost comise erori tehnice de Guvernul Maiei Sandu la desemnarea acestora”, a declarat Usatîi.

Citește și: Raportul de forțe la Curtea Constituțională ar fi devenit 3 la 3, susține Renato Usatîi

Acesta susține că președintele Igor Dodon ar sta în spatele acestui scenariu, acesta promițând democraților un viitor judecător la Curtea Constituțională.

Cât privește fostul coleg de partid al șefului statului, Vladimir Țurcan, demis prin vor de neîncredere de la șefia Înaltei Curți, Usatîi susține că el va fi restabilit în funcție cu ajutorul judecătorilor Curții de Apel Chișinău, după ce Țurcan a depus o contestație privind demisia sa.

În context, Usatîi atenționează că, în cazul în care acest scenariu va fi pus în practică, șeful statului „se va confrunda nu doar cu proteste, dar și cu izolare de arena politică”.

Amintim că luni, 4 mai, plenul Curții Constituționale a sesizat Procuratura Generală în legătură cu declarațiile din presă ale unor figuri publice și cu presupusele filaje și intimidări la adresa unor judecători ai Curții.

Anunțul vine după ce săptămâna trecută patru judecători constituționali (Domnica Manole (președinta Curții Constituționale), Serghei Țurcanu, Liuba Șova și Nicolae Roșca) au sesizat plenul Curții Constituționale privind intimidările și filajul la care ar fi supuși.

Într-o declarație pentru Cotidianul.MD, Domnica Manole a anunțat atunci că judecătorii se pregătesc să trimită o sesizare către procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Totodată, aceasta a declarat că magistrații Curții își rezervă dreptul să informeze instituțiile internaționale cu privire la presiunile și intimidările care se fac la adresa judecătorilor CC, care se tem că însăși viața lor poate fi pusă în pericol, ceea ce s-a și întâmplat astăzi.

Citește și: Manole informează ambasadele, partenerii străini și Comisia de la Veneția despre „situația extrem de complicată” de la CC (VIDEO)

În cadrul unui briefing de presă de astăzi, președinta Curții Constituționale (CC) a declarat că instituția informează Comisia de la Veneția, partenerii internaționali ai Republicii Moldova, Parlamentul European, Consiliul Europei, dar și întreg corpul diplomatic de la Chișinău privind „situația tensionată creată artificial” în jurul Curții Constituționale.

De menționat că, socialistul Vasile Bolea s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu solicitarea dea sesiza CC privind inițierea procedurilor disciplinare împotriva magistraților CC Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca. În cadrul ședinței de marți, CSM a decis că nu deține astfel de competențe și a remis solicitarea către Parlament și Guvern, instituții care au numit judecătorii.

În replică, președinta CC a declarat pentru Cotidianul.MD că cele două instituții nu dețin competența de a ridica mandatele magistraților CC. Ele dețin doar dreptul de a sesiza plenul Curții cu privire la sancționarea disciplinară a unor judecători, susține Domnica Manole.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Tu ai spus că, ve-i ieși în stradă să-i aperi. Unde îți este cuvântul? Sau ve-i ieși, după ce vor fi destituiți? La ce bun?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here