Sursa foto: reuters.com

Popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin a scăzut în rândul populaţiei la cel mai redus nivel de când a devenit preşedinte, în contextul în care administraţia lui întâmpină dificultăţi majore în lupta cu criza medicală şi cu cea economică, potrivit FT.

Rata de aprobare a preşedintelui rus a scăzut la 59% în luna aprilie, conform sondajului lunar al Levada Center, singura entitate independentă de stat care realizează sondaje în Rusia.

Acesta este cel mai scăzut nivel de când Vladimir Putin a devenit preşedinte în ianuarie 2000, scrie zf.ro.

Rusia înregistrează al doilea cel mai rapid ritm de creştere al cazurilor de Covid-19 din întreaga lume, după SUA, iar miercuri a înregistrat a patra zi consecutivă cu peste 10.000 de cazuri noi.

Răspunsul preşedintelui Putin a fost inconsistent şi a venit mult mai târziu decât răspunsul altor state. Guvernul său a anunţat un stimul relativ redus faţă de alte economii comparabile, în ciuda faptului că a impus o carantină totală de şapte săptămâni, îngheţând activitatea economică.

Popularitatea lui Putin a fost de 63% în luna martie, în comparaţie cu 89% în 2015, la scurt timp după invadarea Peninsulei Crimeea.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here