(VIDEO) Ajutorul umanitar pentru Republica Moldova. Maia Sandu: Mulţumim, România, pentru lecţia de modestie

Autor: , in COVID-19 / Politic / 7 mai, 2020, 11:29

Convoiul format din 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de România Republicii Moldova pentru sprijinirea în lupta împotriva epidemiei de COVID-19 urmează să ajungă în câteva ore la Chișinău. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, consideră că România nu trebuie tratată așa cum o fac autoritățile în prezent.

Maia Sandu a mulțumit României pentru ajutor și pentru lecția de modestie.

„Mulţumim, România, pentru ajutorul tău necondiţionat şi dezinteresat. Mulţumim, România, pentru lecţia de modestie, răbdare şi cumpătare. Ştim că nu te-ai aşteptat la un pod de flori, dar nici n-ai meritat flori sub pod. Dar nu pentru flori ai venit azi aici. Ai venit să salvezi vieţi. Mulţumim, România!”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Semnatarii unei petiții online nu au reușit să convingă autoritățile să recepționeze ajutorul României în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), acesta urmând a fi prezentat la intrarea de sud a urbei.

Totodată, Partidul Unității Naționale (PUN) acuză „sabotarea continuă” a ajutorului umanitar acordat necondiționat de către România cetățenilor Republicii Moldova, în lupta cu pandemia COVID-19.

Vezi și: PUN acuză guvernarea că sabotează ajutorul umanitar din România: „Refuză în mod rușinos” accesul camioanelor în PMAN

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, a criticat decizia de recepționare a ajutorului românesc în valoare de 3,5 milioane de euro, pe șoseaua Hâncești, sub podul de la Telecentru, spunând că era firesc să fie un eveniment în Piața Marii Adunări Naționale.

Vezi și: „Nu sub pod se mulțumește pentru un așa ajutor”. Filip critică decizia Guvernului, spunând că asistența umanitară din România trebuie primită în PMAN

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X