PSRM se declară „singurul partid antioligarhic”: R. Moldova e sub asediul unei grupări oligarhice

Autor: , in Politic / 8 mai, 2020, 16:52

Partidul Socialiștilor acuză că, la moment, Republica Moldova este sub asediu din partea „unei grupări oligarhice”. Socialiștii acuză că cei care au furat miliardele din sistemul bancar și din bugetul țării, cei care au furat Aeroportul și alte proprietăți ale statului, cei care au capturat Moldova, până acum un an, doresc să se revanșeze și să recapete controlul asupra țării. În context, PSRM se declară „singurul partid antioligarhic din țară”.

Socialiștii declară că mai multe decizii ale Curții Constituționale, inclusiv cea de joi, prin care a fost anulat creditul rusesc în valoare de 200 de milioane de euro, fac parte din „strategia oligarhilor fugari, care vor să subjuge țara din nou”.

„Din același arsenal fac parte și plecările din majoritatea guvernamentală”, se arată într-un comunicat remis de PSRM.

„Toate atacurile la adresa guvernării și a președintelui țării, Igor Dodon, cresc în intensitate, odată cu avansarea procesului de recuperare a Aeroportului Chișinău către popor. La fel, investigarea “dosarului miliardului”, asupra căruia insistă autoritățile, deranjează clanurile celor implicați în cel mai mare furt al secolului”, susțin socialiștii chiar dacă detalii despre aceste dosare nu au mai fost prezentate de procurori de mai bine de câteva luni.

În context, PSRM își reiterează sprijinul pentru Guvernul Chicu, cu „scopul de a găsi, alături de șeful statului, Igor Dodon, soluții pentru a finanța toate programele sociale și de investiții în medicină, agricultură, drumuri, apeducte etc. Ne vom opune intenției oligarhilor de a arunca țara în haos”.

Socialiștii declară că sunt oricând gata de a merge la alegeri parlamentare anticipate, „care pot fi organizate împreună cu cele prezidențiale, în toamna acestui an”.

PSRM declară că nu va accepta o majoritate „croită din transfugi, așa cum practică oligarhii, cumpărând deputați, precum cartofii la piață. Nu vom accepta, sub nicio formă, o majoritate cu deputații de talia lui Candu și Șor, exponenții direcți ai grupării oligarhice, care au furat și au sărăcit Moldova”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X