Foto: Oleg Sîrbu/FB

Deputatul Oleg Sîrbu se alătură grupului parlamentar Pro Moldova. Se întâmpla la câteva zile după ce a anunțat că părăsește fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat.

Oleg Sîrbu a făcut anunțul astăzi, 12 mai, pe contul său de Facebook, unde a publicat declarația de aderare la Pro Moldova.

„Am analizat profund în ultima perioadă idei, păreri, fapte, emoții și evenimente… Mă regăsesc în formațiunea politică PRO MOLDOVA, printre colegii mei, care-mi sunt aproape prin atitudine și planuri de viitor”, și-a motivat acesta decizia.

„Îmi doresc pentru țara mea, pentru raionul, orașul meu natal, pentru oameni creștere, nu degradare:

– să fie păstrat parcursul european și asigurată integritatea țării mele;
– să fie atrase și implementate proiecte economice ambițioase;
– să fie îmbunătățite condițiile de trai ale cetățenilor;
– să fie dezvoltate proiectele sociale de susținere a populației vulnerabile;
– să fie îmbunătățit climatul antreprenorial;
– să fie majorate investițiile în sistemele educațional și, mai ales, cel medical;
– să fie susținută și dezvoltată ramura agricolă”, a scris parlamentarul, menționând că pledează pentru „atitudine colegială, nu decizii unilaterale, bazate pe ambiții personale”.

În urma acestei mutări, grupul Pro Moldova numără 10 deputați.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here