Protest în PMAN, duminică; Usatîi pune la dispoziție 20 de tone de benzină

Autor: , in Politic / 15 mai, 2020, 18:35

Un protest este anunțat pentru duminică, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. La manifestație au anunțat că vor participa veteranii războaielor de pe Nistru și din Afganistan. Primarul de Bălți, Renato Usatîi, a anunțat că va contribui și el cu 20 de tone de benzină.

„Veteranii au ieșit cu solicitarea ca primarii, președinții de raioane să-i sprijine să-și aducă colegii, frații la acest protest. După discuții cu mai mulți bălțeni și cu unii colegi, prieteni, am decis să sprijinim acest protest pașnic pentru democrație, pentru o Moldovă resetată, pentru că mai multe guverne și-au bătut joc, iar unii chiar au încercat să-și șteargă picioarele de acești veterani. De aceea, noi o să-i susținem la maximum. Îi sprijinim cu 20 de tone de benzină, pentru ca ei să aibă cu ce ajunge la Chișicău. Înțeleg că suntem pe timp de pandemie. Prin urmare, în afară de combustibil, li s-a mai transmis 6.000 de măști, 6.000 de perechi de mănuși și 500 litri de dezinfectant, pentru că în primul rând pentru ei și pentru toată lumea este importantă sănătatea”, a spus Usatîi într-un briefing de presă.

Nu este clar cum se va desfășura protestul, în condițiile în care în prezent sunt interzise manifestațiile în masă, din cauza pandemiei de coronavirus.

Protestul este anunțat pentru duminică, 17 mai, cu începere de la 10:00, fiind organizat de Consiliul Național al Veteranilor de Război.

Veteranii sunt nemulțumiți că, în ultimii 30 de ani, toate guvernele au făcut promisiuni, care nu au fost îndeplinite.

Citește și: Protest după ridicarea stării de urgență. Veteranii se adună duminică în centrul Capitalei

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X