Noi detalii despre teribilul accident de pe Ștefan cel Mare: A fost reținut șoferul din Audi. Ce riscă tânărul

Autor: , in Populare / Social / 17 mai, 2020, 11:52

Șoferul automobilului „Audi”, implicat în cumplitul accident rutier din această noapte de la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și a străzii Ismail, a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău.

Dacă va fi găsit vinovat, șoferul riscă închisoare de la 6 la 10 ani, a comunicat pentru Cotidianul.MD ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

„Poliția în continuare documentează și stabilește toate circumstanțele”, precizează oamenii legii.

Amintim că la volanul mașinii Audi se afla un tânăr de 27 de ani. Acesta avea o pasageră la bord.

Potrivit imaginilor filmate de camerele de supraveghere din intersecție, șoferul din Audi conducea cu viteză excesivă, lovind din plin un taxi de model Toyota Prius. În urma impactului, taximetristul a murit pe loc, iar pasagerul său a decedat la spital.

În accident au fost implicate patru mașini.

Citește și: (FOTO) Chișinău: Doi morți în urma unui accident pe bd. Ștefan cel Mare. Poliția: Viteză excesivă și iresponsabilitate

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X