Sinodul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova solicită Guvernului reluarea slujbelor în biserici, în caz contrar amenințând cu excluderea din rugăciuni a guvernanților.

Într-o adresare către premierul Ion Chicu, sinodul cere revizuirea deciziei din 14 mai, când s-a decis ca până la 30 iunie slujbele să fie ținute în continuare doar în curțile biserici, cu păstrarea distanței sociale și purtarea măștilor.

„Apreciem măsurile de siguranță care s-au luat, dar considerăm că în privința participării credincioșilor la slujbe se impune revizuirea acestei hotărâri cu posibilitatea pentru credincioși de a se ruga în biserici, așa cum a făcut-o neîntrerupt și până acum”, se arată în document.

Fețele bisericești susțin că au „așteptat cu mare nerăbdare ridicarea mai multor restricții, iar amânarea respectivă revoltă, dezgustă și este chiar jenantă”.

„În concluzie, considerăm binevenită inițiativa ca, în cel mai scurt timp, să invitați reprezentanții. Bisericii Ortodoxe din Moldova și să reformulați hotărârea în conformitate și cu normele moralei creștine, urmând în aceasta exemplul altor state europene. În caz contrar ne asumăm dreptul canonic și moral de a vă exclude din pomenirea și rugăciunea Bisericii”, solicită semnatarii.

Totodată, preoții solicită ca cetățenii să nu fie obligați să-și administreze un vaccin împotriva noului coronavirus, chiar dacă acesta încă nici nu a fost descoperit.

„Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță. Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă”, se aliniază preoții teoriei conspirației, negată de guvernele majorității statelor lumii și experți.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here