foto simbol

Deputatul fracțiunii PSRM, Vasile Bolea, depune o sesizare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, în care cere Înaltei Curți să se expună dacă pot fi organizate în aceeași zi alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate.

Parlamentarul declară că a decis să se adreseze Înaltei Curți pentru evitarea unui eventual blocaj instituțional care poate apărea „datorită unor acțiuni nefaste, care ar putea fi întreprinse de opoziția parlamentară”.

„Am decis să cerem părerea Curții Constituționale în vederea unor comentarii pe care ar putea să le facă pe articolele 41 și 85 din Constituție, întru evitarea unui posibil blocaj instituțional. Vrem să se comenteze dacă este posibilă organizarea în aceeași a alegerilor prezidențiale și cele parlamentare anticipate”, a comentat Vasile Bolea.

Socialistul amintește că la 24 februarie 2019 concomitent cu alegerile parlamentare a fost organizat un referendum consultativ, iar în toamna anului trecut au fost organizate alegeri locale generale și alegeri parlamentare noi pe unele circumscripții uninominale.

Citește și: Dodon contrazice juriștii: Alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate, posibile în aceeași zi

De menționat că, de la începutul lunii mai curent, mai mulți juriști au declarat că președintele nu poate dizolva Parlamentul în ultimele 6 luni de mandat.

Și fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care în 2015 se afla în fruntea Înaltei Curți, afirmă că nu este nici timp, nici voie ca prezidențialele și parlamentarele anticipate să fie organizate în aceeași zi.

Alegerile prezidențiale ar putea fi organizate la 1 noiembrie curent. Comisia juridică, numiri și imunități a avizat pozitiv un proiect de lege în acest sens, Parlamentul urmează se se expună prin vot asupra acestuia.

Mandatul președintelui în exercițiu, Igor Dodon, expiră la 23 decembrie curent.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here