(STUDIU) Partea bună a pandemiei: Cât de mult au scăzut emisiile de dioxid de carbon în 2 luni și jumătate

Autor: , in IT/Ştiinţă / 19 mai, 2020, 19:08

Un studiu internaţional al emisiilor globale de carbon a arătat că emisiile zilnice au scăzut cu 17% în perioada dintre ianuarie şi începutul lui aprilie, comparat cu media din 2019 din aceeaşi perioadă. Declinul total al emisiilor, până la sfârşitul anului, ar putea fi între 4.4% şi 8%. Emisiile de carbon nu au mai fost atât de reduse din 2006, relatează CNN.

Studiul, apărut în jurnalul ştiinţific Nature Climate Change, a studiat 69 de ţări, toate cele 50 de state americane şi 30 de provincii din China. Aceste regiuni compun 85% din populaţia planetei şi 97% din totalul emisiilor de dioxid de carbon, scrie digi24.ro.

Se estimează că până la finalul lunii aprilie, emisiile de carbon au scăzut cu 1048 de tone, conform cercetătorilor. Cea mai mare scădere este înregistrată în China, locul de origine al crizei actuale, dar şi SUA, celălalt mare poluator al planetei şi-a redus emisiile considerabil.

Deşi este cea mai mare scădere a emisiilor din ultimul deceniu, ea este rezultatul unor schimbări forţate şi nu unui efort real de atenuare a efectelor crizei climatice. Conform proiecţiilor ONU, pentru a opri creşterea temperaturilor la nivel global, este nevoie de reducerea a emisiilor cu 7.6% în fiecare an, de acum şi până în 2030.

Specialiştii spun însă că aceste scăderi ale emisiilor sunt temporare pentru că nu s-a schimbat nimic fundamental la felul în care funcţionează economia mondială, iar în momentul în care criza actuală se va fi terminat, poluarea va reveni la nivelurile obişnuite, dacă atenţia guvernelor lumii nu se îndreaptă spre rezolvarea crizei climatice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X