Liderul Partidului ȘOR, Ilan Șor, a fost condamnat, în iunie 2017, de prima instanță la șapte ani și jumătate de pușcărie și nu la 19 așa cum a cerut procurorul de caz, după ce judecătorul Andrei Niculcea a acceptat să recalifice acuzația înaintată acestuia, pe motiv că acuzația nu a demonstrat că Șor intenționa să sustragă banii din Banca de Economii, iar în timpul procesului s-a constatat că acuzatul intenționa să folosească temporar aceste resurse pentru a obține „beneficii patrimoniale”. Asta se arată în sentința dictată de Judecătoria Buiucani, în posesia căreia a intrat NewsMaker.

Potrivit sursei, Andrei Băieșu, procuror al Procuraturii Anticorupție (a demisionat de la procuratură, iar în luna ianuarie 2020, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru intervenția în investigația furtului miliardului), a cerut în instanță ca Ilan Șor să fie condamnat la 19 ani privațiune de libertate pentru escrocherie în proporții deosebit de mari (art. 190, p. 5 CP RM) și spălare de bani în proporții deosebit de mari (art. 243, p. 3 b CP RM), cu privarea dreptului de a ocupa funcții în sectorul bancar pe o perioadă de 5 ani.

Potrivit anchetei, pe când era membru al Consiliului de administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor a sustras bani din bancă prin intermediul companiilor fictive „Caritas Grup”, „Provolirom”, „Dracard” și „Voximar”, pe care tot el le-a înființat.

Ancheta menționează că Șor a abuzat de încrederea persoanelor responsabile de verificarea documentelor de creditare la Banca de Economii și, fiind în complicitate cu alți colaboratori ai băncii, a sustras de aici mijloace financiare, prejudiciind instituția bancară cu 5 291 708 829, 71 lei. Banii obținuți de companiile lui Șor au fost transferați pe conturile companiilor nerezidente, prin numeroase tranzacții.

În acuzație este vizată, printre altele, și compania nerezidentă „Hezburg LLP”, pe contul căreia Șor a transferat banii sustrași din băncile moldovenești. Țineți minte această denumire.

Procuratura a mai cerut recuperarea sumei de circa 5,291,708,829 lei de la Șor în favoarea Băncii de Economii și oblingarea acestuia să plătească 42 483 de lei cheltuieli de judecată.

Judecătorul Andrei Niculcea a acceptat să recalifice acuzația înaintată lui Ilan Șor. El a motivat acest lucru prin faptul că acuzația nu a demonstrat că Șor intenționa să sustragă banii din Banca de Economii, iar în timpul procesului s-a constatat că acuzatul intenționa să folosească temporar aceste resurse pentru a obține „beneficii patrimoniale”.

„Șor intenționa să ramburseze creditele de la Banca de Economii, acest lucru îl confirmă declarațiile martorilor”, se menționează în motivarea hotărârii judecătorești.

Niculcea a mai hotărât că „acuzația nu a oferit instanței dovezi convingătoare ale fraudelor comise de Șor, în timp ce partea apărării a oferit suficiente dovezi contrare”.

Instanța a mai stabilit că firmele lui Șor au rambursat creditele în valoare de 2 575 769 144 de lei, iar în dosar nu sunt dovezi că banii din bancă au ajuns la dispoziția lui Șor.

Niculcea a găsit totuși în acțiunile lui Șor „cauzarea prejudiciilor materiale” în proporții deosseit de mari. Magistratul a mai considerat că dovezile vinovăției lui Șor în spălarea de bani în proporții deosebit de mari sunt suficiente și a respins cererea avocaților de a-l achita pe Șor prin aplicarea prevederilor legii cu privire la amnistie.

De menționat că sentința lui Șor așa și nu a fost publicată, din cauza că dosarul încă este examinat la Curtea de Apel Cahul, iar până nu demult, procesul se desfășura cu ușile închise.

Materialul integral despre sentința dictată acum aproape 3 ani poate fi citit aici.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here