Foto simbol: fanatik.ro

Liderul unei grupări criminale specializată în furturi din automobile a fost reținut în flagrant delict. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din Chișinău, anterior judecat pentru cazuri similare. Reținerea a avut loc în urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală efectuate de către angajații Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu angajații Procuraturii.

Activitatea grupului a fost monitorizată de forțele de ordine timp de 3 luni, perioadă în care s-au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea figuranților în comiterea furturilor de accesorii și piese de la unitățile de transport de tip hibrid.

Oamenii legii au stabilit că activitatea acestora era bine determinată, fiecare membru al grupării criminale având rolul său în comiterea infracțiunii.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranților, au fost depistate și ridicate mai multe bunuri sustrase de la unitățile de transport, care urmau a fi comercializate.

Bărbatului i-a fost aplicată măsura preventivă arest pe un termen de 30 zile, iar conform legislației în vigoare acesta riscă de la 7 la 12 ani de închisoare.

În prezent, sunt efectuate acțiuni speciale de investigație și urmărire penală, pentru documentarea figuranților și stabilirea altor persoane implicate în activitatea criminală.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here