Foto: zdg.md

Parlamentul a adoptat Hotărârea privind eliberarea lui Sveatoslav Moldovan din funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ).

Legislativul a adoptat această hotărâre la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, înaintată în baza cererii depuse de către Sveatoslav Moldovan.

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat demisia lui Moldovan la 19 martie curet.

Moldovan a făcut parte din completul de judecători ce a luat decizia finală în cazul „Gemenii”, care a dus la obligarea statului de către CEDO să achite prejudicii de până la 3,6 milioane de euro. Din acel complet de judecători au mai făcut parte Vera Macinskaia, Tamara Chişcă-Doneva, Ala Cobăneanu și Tatiana Vieru.

Vera Macinskaia nu mai lucrează din 2015 în sistem, pentru că a atins plafonul de vârstă, iar Tatiana Vieru a părăsit sistemul în 2019.

După decizia CSM din martie prin care s-a aprobat demisia lui Moldovan, prim-ministrul Ion Chicu a cerut ministrului Justiției să nu permite părăsirea sistemului de către Moldovan fără a plăti pentru deciziile care au dus la condamnări din partea CtEDO.

Cazul „Gemenii”

Republica Moldova este obligată să plătească 1,5 milioane de euro despăgubiri în cazul „Gemenii” și să asigure returnarea clădirii către reclamanți până la 18 mai 2020. În cazul în care spațiile comerciale nu vor fi întoarse reclamanților, statul va fi obligat să mai achite încă 2,1 milioane de euro. Astfel, suma despăgubirilor va depăși 3,5 milioane de euro.

Centrul comercial Gemenii a aparținut fostului lider PD Vladimir Plahotniuc și fostului președinte ucrainean Petro Poroșenko.

Plahotniuc deținea 47,9% din acțiuni prin intermediul OTIV Prime, iar Poroșenko un număr egal de acțiuni, prin compania Geomold SRL.

În anul 2010, Vladimir Plahotniuc a fost acuzat că ar fi preluat prin acțiuni ilegale controlul asupra centrului comercial „Gemenii” de către fostul administrator al companiei care gestiona clădirea, Ilie Rotaru.

Din aprilie 2019, „Gemenii” a intrat în posesia companiei Twins Estate SRL, care are doi asociați – Grigore și Fevronia Roșca. Ei dețin și grupul de companii Rogob. În 2016, Rogob a cumpărat un alt centru comercial din centrul capitalei – UNIC.

Ion Chicu nu vrea să scoată niciun bănuț din bugetul de stat

La 19 februarie curent, premierul i-a cerut ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi, să se adreseze Procuraturii Generale pentru inițierea de cauze penale pe numele judecătorilor care au emis decizia în urma căreia Republica Moldova a fost condamnată la CtEDO, dar și pe numele tuturor magistraților a căror sentințe au adus condamnări la CtEDO.

Șeful Executivului a mai cerut publicarea pe site-ul Ministerului Justiției a tuturor cauzelor pierdute de Republica Moldova la CtEDO, cu indicarea judecătorilor și persoanelor vinovate, pentru ca să cunoască societatea”.

Citește și: Ion Chicu, către judecători: Cât sunt premier, un bănuț nu transfer pe cauzele CtEDO

De asemenea, Ion Chicu, i-a cerut lui Nagacevschi să verifice de ce în 2011 Ministerul Justiției și agentul guvernamentul nu au contestat sentința judecătorească în cazul „Gemenii”.

Premierul i-a mai cerut ministrului Finanțelor să înceapă procedura de inițiere a controlului venitului celor cinci judecători din a căror vină Republica Moldova a fost condamnată pe acest caz la CtEDO în cazul „Gemenii”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here