COVID-19 a făcut încă o victimă în rândul lucrătorilor medicali din Republica Moldova. Este vorba despre un reputat specialist în chirurgia pediatrică, profesorul universitar Gavril Boian.

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a anunțat despre decesul medicului Boian Gavril, doctor habilitat în ştiinţe medicale şi practician, șef al Catedrei de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu”, specialist în domeniul chirurgiei pediatrice,

Acesta s-a dedicat activităţii didactice în învățământului superior medical peste 40 de ani, contribuind la consolidarea sistemului medical din Republica Moldova şi la salvarea vieţilor a mii de copii.

Medicul de 74 ani a fost internat în IMSP Institutul de Medicină Urgentă la data de 9 mai, transferat din cadrul unei instituții medicale private, fiind confirmat pozitiv cu COVID-19.

Comunitatea academică a USMF „Nicolae Testemiţanu” a venit cu un mesaj după decesul medicului.

„Comunitatea academică a USMF „Nicolae Testemiţanu” exprimă condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei și colegilor în legătură cu pierderea regretabilă a profesorului universitar Gavril Boian, doctor habilitat în științe medicale, șef al Catedrei de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu” – reputat specialist în chirurgia pediatrică, care și-a dedicat peste 40 de ani învățământului superior medical și sistemului național de sănătate, salvând viețile a mii de copii”, se arată într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a USMF „Nicolae Testemiţanu”.

În Republica Moldova numărul persoane răpuse de COVID-19 este de 239.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here