30 de polițiști de frontieră, printre care și șeful Corneliu Groza, tratați de Covid-19, au donat plasmă sanguină (VIDEO)
30 de polițiști de frontieră care s-au tratat de infecția de tip Covid-1, au donat astăzi plasmă sanguină pentru pacienții aflați în stare critică. Alți angajați ai Poliției de Frontieră urmează să se prezinte la sediul Inspentoratului Gnereal al Poliției de Frontieră și la alte cinci puncte de colectare sanguină din regiuni, fiind printre cei ce au solicitat benevol de a participa la actul de donare de sânge.
Cei 30 de polițiștii de frontieră din diferite subdiviziuni au acceptat să doneze plasmă. Printrei cei care s-au aliniat la această acțiune au fost și șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, dar și adjunctul, Valentin Fiodorov.
„Astăzi, alături de voi trăiesc și eu bucuria de a participa la această acțiune nobilă, pe care voi, polițiștii de frontieră, o păstrați cu mândrie deja de șase ani – donarea de sânge/plasmă. Deși ne confruntăm cu o situație fără precedent în Republica Moldova, fiind antrenați în combaterea coronavirusului de tip nou, totuși ne-a reușit să ne solidarizăm cu cei ce au nevoie strigentă de plasmă. Adresez scuze și curaj efectivului care a fost contaminat, necătând la toate acțiunile de protecție individuală și colectivă întreprinse. Totodată, vă mulțumesc că ați acceptat să fiți donatori de plasmă pentru conaționalii noștri aflați în stare gravă, urmare a infectării cu Covid-19. Sănătate și cu Doamne ajută în continuare.”, a declarat Corneliu Groza.
Menționăm că, la data de 10 aprilie, a fost anunțat că șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19, acesta fiind internat la Spitalul Ministerului Afacerilor Interne.
Șeful Centrului Național pentru Transfuzie a Sângelui, Alexandru Gherman, a susținut acțiunile polițiștilor de frontieră.
„În pofida faptului ca anul acesta avem o greutate atât la nivel național, cât și mondial, în privința acelui virus, sunteți primii care au venit cu inițativa de a dona plasmă, într-un număr mare, bolnavilor infectați cu Covid-19. Să vă aibă Dumnezeu în pază, să aveți putere și credință în ceea ce faceți acum, astăzi și pe parcursul următorilor ani.”, a spus Alexandru Gherman.
Conform reprezentanților ministerului Sănătății, donarea unei plasme are menirea de a salva cel puțin 3 persoane infectate cu noul tip de coronavirus.
Pacienții tratați de COVID-19 și externați urmează să stea în autoizolare la domiciliu încă 14 zile, iar ulterior să doneze plasmă.
Până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 7,093 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 880 în Transnistria. În total, 3,802 persoane au fost tratate de noul coronavirus.
În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost înregistrate șase noi decese provocate de COVID-19. Astfel, bilanțul național ajunge deja la 255 de cazuri.
Comentarii