Foto: a-tv.md

Președintele Igor Dodon a anunțat că „unii deputați au primit oferte de 400-500 de mii de euro pentru a părăsi PSRM”. Fără a da nume deputaților a precizat că aceștia au depus denunțuri la Procuratura Generală. Cotidianul.md a solicitat informații de la organul de drept pentru a afla dacă există dosare penale inițiate în baza denunțurilor unor deputați pe tentative de corupere.

„Au fost încercări de a discuta cu deputații socialiști, cu oferte de 400-500 de mii de euro. Nu a fost concret, au spus că au fost prin intermediari, prin persoane apropiate, chiar și rude. Li s-a spus că trebuie să treacă la grupul Pro Moldova sau la Partidul Șor și vor primi așa recompense. Le-au pregătit și textul de comunicat. Unii dintre acești deputați s-au adresat oficial la Procuratura Generală și sunt deschise cauze penale”, a declarat Igor Dodon, în cadrul unui interviu pentru Agora.

Șeful statului s-a adresat la plural atunci când a vorbit despre cei care s-au adresat la Procuratura Generală. De fapt, potrivit unui răspuns oferit pentru Cotidianul.md, este vorba doar despre un denunț.

„Săptămâna trecută un deputat a depus un denunț la Centru Național Anticorupție, în baza căruia a fost inițiată o cauză penală”, este răspunsul Procuraturii Generale.

Șeful statului a evitat să dea numele deputaților cărora „li s-a propus oferte” sau să confirme dacă dispun de probe.

„Eu înțeleg că scopul acestei „grupări mafiotice” este principial să rupă măcar un deputat de la PSRM. Democrații ca democrații. Dar pentru ei e primordial să demonstreze că sunt fisuri și în PSRM. Consider că toți cei 37 de deputați vor face față. Am fost în situații mai dificile când am ținut piept (…) Nu e corect să spun numele deputaților. Nu sunt doar deputați, dar sunt și primari și consilieri raionali”, a conchis Dodon.

Anterior, socialistul Vlad Batrîncea spunea că există tentative de corupere a deputaților PSRM. Potrivit lui, cel puțin patru colegi din fracțiune au fost abordați în acest sens.

„Se desenează pe hârtie o sumă de bani și se propune să iasă de la socialiști”, a afirmat vicepreședintele Parlamentului.

Potrivit lui, astfel de abordări se fac prin intermediari.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Dacă nu se va demonstra existența corupției, deputatul, care a pus denunțul, va trebui pedepsit penal. Iar dodon trădătorul, bătrâncea sluga și alții din clica lor vor rămâne dinou cu buzele umflate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here