Foto: moldnova.eu

În cadrul ședinței serviciilor Primăriei Chișinău s-a discutat despre activitatea a două piețe din Capitală: cea din scuarul Mihai Eminescu și cea de pe Calea Basarabiei unde stau camioanele cu materiale de construcție. Potrivit propunerilor, una va fi mutată, iar alta va deveni online.

Scuarul Mihai Eminescu din centrul Capitalei, din apropierea Teatrului Național cu același nume, va fi reparat și modernizat.

„Vom propune câteva locații unde pot fi desfășurate comercializările. Dar, să fie clar, nu va mai fi cum a fost: neautorizat și ilegal. Locurile vor fi amenajate și eliberate autorizații de amplasare pentru fiecare. Săptămâna aceasta vom definitiva amplasarea”, a declarat viceprimarul Capitalei, Inga Ionesii.

În cadrul ședinței, edilul Capitalei, Ion Ceban a spus că „mulți nici nu cunosc că acolo este bustul poetului Mihai Eminescu, deoarece până acum nici nu se vedea din cauza pieței improvizate”.

Referitor la comerțul stradal de pe Calea Basarabiei, acesta ar putea fi online.

„Pe strada Calea Basarabiei sunt vreo 300 de comercianți ilegali care vând materiale de construcție. Dorim să găsim o locație unde să se comercializeze autorizat. Acolo traficul e aglomerat și creează situație de avarie”, a spus viceprimarul Capitalei, Inga Ionesii.

Potrivit oficialului, ar putea fi creată o platformă electronică.

„Toți cei care stau acolo plasează numerele de telefon la care oamenii sună iar ei livrează marfa la domiciliu. Cred că ar putea fi indicate toate contactele comercianților pe o platformă online, iar cine are nevoie sună și comandă, că oricul le livrează acasă. Vom stabili săptămâna aceasta o locație”, a precizat Ionesii.

Amintim că, începând cu 1 iunie, se propune reluarea activității piețelor centrale din Chișinău și Bălți, a centrelor comerciale și companiilor din sectorul HoReCa. De asemena, urmează să fie reluat transportul internațional de pasageri și activitatea sălilor de sport.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here