Foto: deschide.md

Ex-ministra Justiției, Olesea Stamate, susține că președinte Igor Dodon „nu a renunțat până nu a preluat controlul Consiliului Superior al Magistraturii, iar de acum încolo nu vom mai vedea curățire în sistemul judecătoresc”. Declarația vine ca o reacție, după ce Anatol Pahopol a preluat interimatul funcției de președinte al CSM.

Potrivit Olesei Stamate, au mai fost încercări ca Dodon să preia controlul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și când aceasta ocupa funcție de conducere la Guvern, însă, atunci nu s-a reușit.

„Dodon nu a renunțat până n-a preluat controlul CSM. A încercat încă pe timpul când eram în Guvern. Prin așa-zisele Adunări ale judecătorilor orchestrate de oameni apropiați președintelui. Apoi, prin modificarea legii în luna decembrie și alegerea unor membri noi care-i servesc interesele. Nu le ajungea un vot pentru a înclina balanța în chestiuni legate de cariera judecătorilor. Ca să fie clar: numirea în funcție, evaluarea, sancționarea și eliberarea – cele mai importante aspecte ale activității CSM”, a precizat ex-ministra Justiției, Olesea Stamate.

Stamate se arată îngrijorată că în continuare „vor fi judecători care sunt prieteni cu socialiștii, iar sancțiuni sau solicitarea unei urmăriri penale pe numele acestora nu va fi acceptată”.

„Recent, printr-o altă modificare au bătut ultimul cui. Iar de azi, judecătorul Pahopol nu este doar membrul care nu le ajungea, este și președintele interimar al CSM, fiind cel mai în vârstă. Daca până acum mai vedeam anumite mișcări în sensul curățirii sistemului judecătoresc din interior, de acum încolo nu vor mai fi. Vom vedea judecători amici cu socialiștii promovați și evaluați cu brio, și dacă o fi să vină procurorul cu solicitarea de pornire a urmăririi penale pe vreunul din ei – fiți siguri că nu are nici o șansă să primească acordul acestui CSM”, a conchis Olesea Stamate.

Menționăm că, Anatol Pahopol vine de la Curtea de Apel Chișinău și a preluat și interimatul funcției de președinte al CSM în locul Luizei Gafton, deoarece este cel mai în vârstă membru al instituției și această prerogativă îi revine potrivit legislației.

Pahopol a fost detașat în vederea exercitării mandatului de membru al CSM ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări ale Legii cu privire la CSM care prevăd că, „până la alegerea noilor membri al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor de către Adunarea Generală a Judecătorilor, membrii supleanți aleși anterior de Adunarea Generală a Judecătorilor, vor suplini funcțiile vacante de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”.

De menționat că săptămâna trecută, când deputații au aprobat noi modificări la legea CSM, opoziția parlamentară a acuzat că socialiștii își doresc o majoritate confortabilă în Consiliu. Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, declara că „esența acestui proiect este ca să-l promovat pe judecătorul Anatol Pahopol care să vă asigure majoritatea și să ia deciziile care vă convin”.

Anatolie Pahopol a avut în 2019 un salariu de peste 343 de mii de lei, iar soţia sa, avocată, peste 147 de mii de lei. Alţi 459 de mii de lei au constituit pensia magistratului. Cei doi sunt proprietarii a două terenuri. Soţii Pahopol au în proprietate două vile.

Potrivit Maiei Sandu, noul șef al CSM este „o persoană loială corupților”, iar prin decizia de astăzi Igor Dodon a încheiat eforturile de 11 luni de e prelua controlul asupra instituției.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here