Foto: Parlamentul RM

Deputata fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Doina Gherman, și-a publicat rezultat testului la COVID-19, demonstrând că nu este infectată, cerând, totodată, reluare ședințelor Parlamentului, în cazul în care testele vor fi negative și la ceilalți deputați.

Gherman a anunțat pe o rețea de socializare că nu este infectată, după ce s-a testat, așa cum sunt obligați să o facă toți deputații precum și angajații Parlamentului.

„Am efectuat azi testul pentru COVID-19 și rezultatul este negativ. Sper că toți colegii mei deputați se vor bucura de același rezultat și legislativul își va putea continua activitatea. Dacă suntem sănătoși, nu avem timp pentru tergiversări în vremuri atât de grele”, a menționat Gherman.

Deputata opinează că, se vede cu ochiul liber că, criză epidemiologică este gestionată aiurea, fără nicio logică, amintind că democrații care au intrat în contact cu colegul lor de partid, Eugen Nichiforciuc, confirmat pozitiv la COVID-19, nu au post plasați în carantină imediat ce s-a aflat de infectarea acestuia.

„De altfel, devine tot mai evidentă necesitatea creării și votării în regim de urgență a Comisiei Parlamentare de Anchetă privind acțiunile Guvernului de prevenire și combatere a COVID. La 21 mai fracțiunea PD nu a fost trimisă în carantină după ce toți au contactat direct cu colegul lor infectat, însă acum ni se cere tuturor să stăm în izolare până pe 3 iunie, neîntemeiat. Se vede cu ochiul liber că această criză epidemiologică este gestionată aiurea, fără nicio logică. De fapt, pardon. Logică este pentru interesele ascunse a unui grup restrâns de persoane, nicidecum pentru beneficiul cetățenilor”, se mai arată în mesajul deputatei Doina Gherman.

Amintim că joia trecută s-a aflat că Eugen Nichiforciuc este infectat cu noul tip de coronavirus, chiar în timpul ședinței Legislativului, anunțul fiind făcut de către Dumitru Diacov.

El interacționase cu o zi mai devreme cu colegii săi deputați din PD, precum și cu miniștrii acestui partid. În consecință, toți deputații urmează a fi testați și vor fi obligați să stea o perioadă în izolare.

Luni, parlamentarul PAS Sergiu Litvinenco și-a publicat rezultat testului la COVID-19, demonstrând că nu este infectat. Și el a cerut reluarea ședințelor Parlamentului încă la sfârșitul acestei săptămâni.

Tot ieri a fost confirmat pozitiv la COVID-19 un alt deputat. Este vorba de socialist Vladimir Mizdrenco.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here