Foto: MADRM

Grație proiectului „Consolidarea cadrului instituțional în sectorul alimentării cu apă și sanitație din Republica Moldova” finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, în Republica Moldova vor fi instalați 63 de senzori automați de monitorizare a apelor subterane, cu scopul de eficientiza monitorizarea apelor subterane pe teritoriul R. Moldova prin livrarea datelor complexe.

Datele vor completa rețeaua de monitoring existentă, potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Senzorii urmează a fi instalați în raioanele Ocnița (s. Calarașeuca și s. Ocnița); Dondușeni (s. Elizavetovca); Soroca (s. Egoreni); Florești (s.Sevirova); Sîngerei (s. Țiplești); Rîșcani (s. Grinăuți și s.Singureni); Șoldănești (s. Cotiujenii Mari și s. Dobrușa); Florești (s. Prodănești); Telenești (s. Căzănești și s. Inești); Orhei (s. Pohorniceni, s. Lucășeuca, s. Step-Soci, s. Mălăiești); Strășeni (s. Micleușeni, s. Tătărești, or. Strășeni, s. Micăuți); Ialoveni (s. Ulmu, s, Rusești Noi, s. Bardar, s. Puhoi, or. Ialoveni); Călărași (s. Pitușca, s. Răciula, s. Hîrjauca, or. Călărași); Criuleni (s. Onițcani și s. Sagaidac, s. Bălțata, s. Cimișeni); Ștefan-Vodă (s. Slobozia, s. Palanca); Anenii Noi (s. Țănțăreni, s. Beriozchi), precum și în mun. Chișinău (s. Băcioi, or. Cricova, s. Trușeni, s. Grătiești).

Totodată, în perioada octombrie-noiembrie 2019, specialiștii Î.S. „Expediția Hidrogeologică din Moldova”, în comun cu angajații Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, au participat la un program de instruire privind utilizarea instrumentelor de monitorizare a apelor subterane.

Prticipanților le-au fost prezentate metodele de lucru cu instrumentele de monitorizare a apelor subterane achiziționate, instalarea și mentenanța senzorilor, înlăturarea deficiențelor, colectarea și exportarea datelor, calibrarea senzorilor, inclusiv utilizarea programelor soft pentru programarea senzorilor de tip Barologger și Levelogger.

Participanții dețin și certificate ce atestă finalizarea cursului de instruire și dreptul de operare a echipamentului achiziționat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here