Turcia pregătește redeschiderea Marelui Bazar din Istanbul, care a fost închis pe 23 martie în cadrul măsurilor luate pentru a stopa epidemia de coronavirus. Marele Bazar găzduiește 3.000 de magazine şi 30.000 de comercianţi, relatează AFP, citată de Agerpres.

A fost cea mai lungă perioadă în care Bazarul a fost închis în existenţa sa de aproape şase secole, cu excepţia catastrofelor naturale şi a incendiilor, potrivit autorităților.

Între timp, Bazarul a fost dezinfectat timp de câteva săptămâni, în fiecare miercuri, de către echipele municipale.

„După închiderea temporară de la 23 martie vom redeschide piaţa, cu voia lui Dumnezeu, respectând normele sanitare”, a declarat preşedintele consiliului de administraţie al Marelui Bazar, Fatih Kurtulmus.

Deşi anticipează o activitate redusă în primele săptămâni, el este „convins că turiştii se vor întoarce la Istanbul de la sfârşitul lunii iunie pentru că nu pot să nu viziteze (…) Marele Bazar, Hagia Sophia şi Moscheea Albastră”, a adăugat el enumerând alte locuri emblematice din Istanbul.

Această piaţă acoperită, una dintre cele mai mari din lume, care era vizitată de 150.000 de oameni zilnic înainte de închidere, este astăzi cufundată într-o linişte lugubră, care contrastează cu zarva creată de mii de comercianţi care îşi strigă de obicei clienţii în toate limbile lumii.

Doar circa 20 de magazine de bijuterii şi birouri de schimb valutar au rămas deschise şi întâmpină clienţii cu programare.

Corpuri de iluminat tradiţionale şi vaze decorative aşteaptă liniştite în vitrine redeschiderea programată luni.

Situat în centrul istoric al Istanbulului, Marele Bazar este una dintre principalele atracţii turistice din capitala economică a Turciei. Anul trecut, piaţa a fost vizitată de 42 de milioane de persoane.

Marele Bazar a fost construit în 1455, la doi ani după ce otomanii au cucerit Constantinopolul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here