Dodon confirmă că a contribuit la stabilirea relațiilor dintre Candu și Plahotniuc: „Cu telefoane. Față în față nu i-am pus”
Șeful statului Igor Dodon admite că a contribuit la stabilirea relațiilor dintre Andrian Candu și Vladimir Plahotniuc, cel care i-a devenit ulterior naș și coleg de partid politic. Președintele afirmă că a contribuit cu legături telefonice, fără însă a-i pune față în față.
„Pe Candu îl cunosc din 2005. Eu nu i-am pus față în față. Poate cineva m-a rugat să îi dau contactul și i l-am dat. Să dau telefonul unul altuia a fost, dar pe Candu îl știu demult, din 2005”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.
Întrebat dacă regretă că a contribuit la stabilirea legăturilor între cei doi, președintele a punctat că merge pe sintagma să nu regreți ceea ce ai făcut în trecut.
„Trebuie să fie o regulă valabilă pentru fiecare persoană – să nu regreți lucrurile făcute în trecut. Trebuie să tragi învățăminte din ceea ce s-a făcut. În ultimii 10 ani, de când fac politică, am făcut mai mulți pași – unii mai buni, alții mai puțini buni, dar nu regret nimic. Acești pași mi-au permis să fiu o persoană cu experiență, să presimt unele lucruri”, a spus acesta.
Cât privește schemele pe care le-a pus în practică fostul lider al PDM, Dodon consideră că Plahotniuc nu a făcut asta de unul singur și amintește de deciziile luate în 2014 de Guvern care au dus ulterior la furtul miliardului de dolari din sistemul financiar bancar.
„Acum când vedem detaliile și desfășurăm de-a firul tot ceea ce ține de furtul miliardului evident că Plahotniuc cu capul lui să pună la cale toate aceste lucruri era imposibil. Trebuiau oameni școliți alături. Oameni care știau cum să pregătească acte legislative, ceea ce a făcut Guvernul în 2014. Evident că el a fost consultat de cineva. De Candu, de altcineva. Eu nu eram alături de ei să văd ce fac. Eu eram atunci în opoziție în Parlament”, a mai spus Igor Dodon.
Anterior, Andrian Candu a declarat că a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc datorită lui Igor Dodon. Potrivit acestuia, asta s-a întâmplat în anul 2006, atunci când Candu activa într-o companie de consultanță, iar Igor Dodon era ministru al Economiei.
Tot Candu a recunoscut că a avut două discuții „particulare” cu Igor Dodon, în septembrie 2019 și ianuarie 2020, pentru a vorbi de „anumite proiecte ale Partidului Democrat”. Astăzi, șeful statului a confirmat că au avut loc aceste discuții.
Comentarii