Procurorul general Alexandr Stoianoglo a negat informațiile potrivit cărora dosarul privind uzurparea puterii în stat în luna iunie a anului 2019 urmează a fi închis.

El a declarat marți, în cadrul unei emisiuni de la postul Jurnal TV, că dosarul a fost transferat la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, deoarece până în prezent era instrumentat de PG și se afla în gestiunea unui procuror care astăzi are o altă funcție și nu întotdeauna are timp pentru investigarea acestei cauze.

„Au fost diverse opinii cu privire la acest dosar. Unii au spus că acesta a fost inițiat ilegal. Nu e așa, consider că această cauză a fost pornită legal, pentru că doar în cazul unui dosar penal pot fi stabilite anumite circumstanțe din acea perioadă. Mai avem de făcut un anumit volum de lucru. În această săptămână au fost mai multe declarații că dosarul va fi clasat. Percep aceste declarații ca o încercare de a face presiune pe organele Procuraturii. Vă asigur că nici măcar nu discutăm despre acest lucru”, a declarat procurorul general.

Recente, vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari acuza că „în foarte scurt timp dosarul privind uzurparea puterii va fi clasat, chiar dacă procurorul care a instrumentat acest dosar nu este de acord”.

În acest dosar sunt vizați fostul premier Pavel Filip, membri ai cabinetului său de miniștri, judecători de la Curtea Constituțională și alți funcționari publici.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here